marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Prezență slabă la vot: 12%, până la ora 12:00

Aproximativ 325.000 de persoane cu drept de vot sunt aşteptate duminică, 6 decembrie, la urne, în 434 de secţii de votare din judeţul Vâlcea, pentru a-i alege pe cei care îi vor reprezenta în Parlament.

Până la ora 12:00, prezenţa la urnele de vot din judeţul Vâlcea abia depăşise 12%, alegătorii din mediul rural dovedindu-se şi de această dată mai harnici decât cei din mediul urban, aproximativ 23.000 faţă de cei peste 18.000 din cele 11 oraşe ale judeţului.

Cea mai slabă participare la vot se înregistra în două secţii din Horezu – Romanii de Sus şi Brezoi – Valea lui Stan, unde prezenţa era sub cinci procente. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

În schimb, în alte patru secţii din judeţ participarea alegătorilor la urnele de vot depăşise 30 de procente: în Gâltofani – Nicolae Bălcescu, în Aninoasa – Glăvile, Linia Dealului – Stăneşti şi Valea Grădiştei din Grădiştea.   

Cei mai harnici alegători cu drept de vot s-au dovedit ai fi cei de peste 45 de ani. 

Autoritățile reamintesc că, atribuţiile preşedintelui secţiei de vot se întind şi în afara localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 50 m, perimetru în care nu are voie să staţioneze nimeni mai mult decât timpul necesar pentru votare şi nici nu sunt permise comercializarea şi/sau consumul de băuturi alcoolice.   

Cei care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, riscă amenzi cuprinse între 1.500 şi 4.500 de lei, scrie Adevărul.

Şi sfătuirea alegătorilor de a vota sau nu vota cu cineva anume, ori continuarea campaniei în această zi, a alegerilor parlamentare 2020, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 4.500 şi 10.000 de lei.  

Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor. 

Politica