marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânăr, arestat după ce și-a bătut propriul tată

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Fărcășești a cerut ajutorul poliției după ce s-a certat cu tatăl său. Se pare că oamenii legii au descoperit că tocmai apelantul era agresorul și că părintele acestuia avea nevoie de îngrijiri medicale.
„Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr, de 27 de ani, din comuna Fărcășești, cu privire la faptul că în timp ce se afla la locuința de domiciliu, a avut un conflict cu tatăl său. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității care a constatat faptul că, tânărul, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său, de 46 de ani, din comuna Fărcășești, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar față de agresor a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Politica