marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ultimatum de la Comisia Europeană pentru România în privința exploatărilor ilegale de lemn, a calității aerului și a nedesemnării unor arii protejate

Comisia Europeană avertizează România în privința exploatărilor ilegale de lemn, a calității aerului și a nedesemnării unor arii protejate care să fie incluse într-o rețea europeană, în cadrul procedurilor de infringement deja lansate. Bruxelles-ul a acordat țării noastre termene cuprinse între o lună și trei luni pentru a soluționa aceste probleme, în caz contrar urmând să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene.

„Comisia îndeamnă insistent România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (Regulamentul (UE) nr. 995/2010), care interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva privind habitatele și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat de presă, citat de Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma analizei făcute, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că „problemele de la fața locului nu au fost soluționate. Prin urmare, Comisia emite în prezent un aviz motivat. Dacă România nu ia măsuri în termen de o lună, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz”, mai menționează comunicatul.

Prin urmare, comisia solicită României și Spaniei să ia măsuri pentru a-și proteja și a-și gestiona rețelele Natura 2000, respectând astfel obligațiile care le revin în temeiul Directivei privind habitatele (Directiva 92/43/CEE a Consiliului). În temeiul acestei directive, statele membre au obligația de a propune situri UE de importanță comunitară (SIC), care să fie apoi adăugate pe listele biogeografice ale UE. În termen de șase ani de la includerea pe listă, statele membre trebuie să stabilească obiective și măsuri de conservare pentru a menține sau a readuce speciile și habitatele protejate la un stadiu corespunzător de conservare, desemnând respectivele SIC drept arii speciale de conservare (ASC). Aceste cerințe sunt esențiale pentru protecția biodiversității în întreaga UE.

România nu a desemnat până în prezent arii speciale de conservare și nu a stabilit, în general și în mod sistematic, obiective și măsuri de conservare detaliate specifice fiecărui sit. (…)

De asemenea, comisia solicită României să îmbunătățească punerea în aplicare, pe teritoriul său, a normelor UE privind autorizațiile pentru instalațiile industriale. România permite instalațiilor industriale să funcționeze fără autorizațiile necesare care stabilesc condițiile de funcționare în conformitate cu legislația UE.

România are la dispoziție trei luni pentru a adopta și a comunica toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea deplină și corectă a directivei; în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz, se încheie comunicatul CE.

Politica