marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Procesul vitezomanului judecat pentru o șpagă de 200 de euro a ajuns la final

Tânărul depistat de polițiștii din Filiași gonind cu 114 km/h pe un sector de drum cu limită de 50 km/h și judecat pentru dare de mită după ce a încercat să scape de reținerea permisului oferind oamenilor legii 200 de euro își va afla sentința la începutul lunii viitoare.

Tribunalul Dolj a anunțat, la termenul de miercuri, 17 iunie a.c., că va pronunța pe 1 iulie a.c. sentința în cazul tânărului care a vrut să scape de reținerea permisului mituind polițiștii din Filiași: “În temeiul art. 391 C.p.p. Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 01.07.2020”.

Reamintim că, potrivit reprezentanților Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, pe 24 decembrie anul trecut, ofiţerii doljeni din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au prins în flagrant a unui tânăr, cu ocazia oferirii sumei de 200 euro unui echipaj de poliţie rutieră, pentru a nu i se reţine permisul de conducere auto pentru depăşirea vitezei legale în localitate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În fapt, doi agenți de poliție rutieră din cadrul Poliţiei oraş Filiaşi – Compartimentul Poliţiei Rutiere, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, în oraşul Filiaşi, jud. Dolj, un tânăr care conducea un autoturism cu viteza de 114 km/oră pe o porţiune de drum cu limita de 50 km/oră şi care, pentru a nu i se reţine permisul de conducere auto, a oferit suma de 200 euro. Agenţii de poliţie au refuzat categoric oferta, au anunţat şeful ierarhic care a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupție Dolj şi au continuat întocmirea actelor de constatare a contravenţiei.

Persoana în cauză a fost prinsă în flagrant imediat după ce a dat suma de 200 euro polițiștilor, fiind condusă ulterior la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. După audiere, procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore iar în ziua de 25 decembrie 2019, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, instanța luând măsura controlului judiciar pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul Direcției Generale Anticorupție.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar la începutul lunii februarie a.c. Tribunalul Dolj a dispus începerea judecării cauzei: „În baza art. 346 alin. l C. proc. pen. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 363/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpatul NECHITA ADRIAN-CRISTINEL, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul NECHITA ADRIAN-CRISTINEL. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu”.

Printr-o hotărâre rămasă definitivă în luna aprilie, Tribunalul Dolj l-a scos pe inculpat de sub control judiciar: ”Revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Nechita Adrian Cristinel prin încheierea nr. 217/25.12.2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, pronunţată în dosarul nr. 9226/63/2019. În baza art. 272 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 C.p.p. Suma de 313 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică”.

Politica