Lapte, brânză, iaurt sau și alte produse lactate vândute fără a respecta condițiile de igienă. Se întâmplă în cadrul Sectorului Lactate din Piaţa Centrală Târgu Jiu, acolo unde inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Gorj au suspendat activitatea, săptămâna trecută, pentru 4 zile. Aceste verificări au fost efectuate după ce un gorjean a acuzat faptul că i s-a făcut rău după ce a consumat brânză din piaţă. Conducerea societății care administrează piețele din Târgu Jiu a dat asigurări că au fost luate măsuri, imediat după ce inspectorii au dat anumite directive. „Am făcut dezinfecţie, am spălat pe acolo. Am dispus să se ia toate măsurile. Se pare că a fost o toxiinfecţie alimentară la o persoană din Negomir ce ar fi declarat că a mâncat nişte brânză cumpărată din hală. Şi atunci am luat măsura de a face igienizare. Noi voiam să închidem după Paşte, câteva zile pentru curăţenie”, a explicat Aexandru Zaharia, directorul Edilitara, societatea care administrează pieţele din Târgu Jiu. Administratorul Pieţei Centrale are în plan să închidă Sectorul Lactate o zi pe săptămână sau o dată la două săptămâni, pentru igienizarea spaţiului.
Sectorul Lactate din Piaţa Centrală Târgu Jiu, închis din cauza mizeriei


Ultima ora
- Parcări de reședință cu plată în Slatina: De ce s-a renunțat 13 decembrie 2025
- Tragedie pe DN 65 lângă Slatina: Un tânăr de 19 ani a murit într-un grav accident 13 decembrie 2025
- Salonul Anual de Artă 2025, eveniment major în Mehedinți 13 decembrie 2025
- Ștefan Hrușcă vine în premieră la Târgul de Crăciun Craiova 13 decembrie 2025
- Tragedie în Gorj: pieton ucis într-un accident violent 13 decembrie 2025
- Protest la Craiova pentru justiție și împotriva corupției 12 decembrie 2025
- Alertă alimentară: Lapte NAN Nestlé retras urgent din magazine 12 decembrie 2025
- Cadouri cool de Crăciun pentru adolescenți 12 decembrie 2025
- Satul oltenesc la Craiova. Tradiții de iarnă 12 decembrie 2025
- Premieră medicală la Spitalul Craiova: Procedură fără tăieturi pentru o boală rară a esofagului 12 decembrie 2025






