marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Negocierile cu investitorii interesaţi de Oltchim, suspendate

Negocierile cu potenţialii investitori interesaţi de combinatul Oltchim au fost suspendate până la finalizara anchetei efectuate de Comisia Europeană. Un rezultat în ceea ce priveşte investigaţia ar putea veni între 20-25 septembrie, a declarat pentru News.ro, citat de digi24, avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai companiei.

„Concluzia anchetei Comisiei Europene va veni între 20-25 septembrie. Noi estimăm că rezultatul va fi unul pozitiv pentru Oltchim. Noi am decis să suspendăm orice fel de proceduri şi să aşteptăm rezultatul Comisiei. Negocierile privind privatizarea sunt pe hold. Sperăm ca până la sfârşitul lunii decembrie să avem semnat un contract în acest sens (cu potenţialii investitori, n.r.)”, a precizat Piperea.

Comisia Europeană a deschis, în aprilie, o analiză aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român şi continuarea aprovizionării Oltchim de către întreprinderi de stat, în pofida deteriorării situaţiei financiare a acesteia, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma dificultăţilor economice întâmpinate de societatea Oltchim şi a anulării datoriilor publice ale acesteia, trebuie să verificăm dacă un creditor privat ar fi acceptat să  acţioneze în acelaşi mod. Datorită recentei sale reorganizări, situaţia financiară a Oltchim s-a îmbunătăţit, iar România speră să găsească un nou investitor. Obiectivul nostru este de a facilita un viitor sustenabil al activităţilor economice ale acestei societăţi, care să nu mai necesite un sprijin suplimentar din partea guvernului,” a declarat atunci Margrethe Vestager, responsabilă de politica în domeniul concurenţei, potrivit site-ului oficial al U.E.

Oltchim, una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei, a fost declarată în insolvenţă în 2013. De atunci, societatea la care statul român

deţine un pachet de control de 54,8 %, aceasta a trecut printr-un proces de reorganizare, conform unui plan elaborat de administratorul judiciar (şi aprobat de majoritatea creditorilor Oltchim), vizând plata datoriilor anterioare din încasările pentru o viitoare privatizare.

Având în vedere faptul că preţul de vânzare estimat în eventualitatea unei privatizări nu ar acoperi întreaga datorie, creditorii publici ai Oltchim au acceptat anulări totale sau considerabile ale datoriilor”, scrie europa.eu.

Comisia examinează în special: acumularea datoriilor faţă de Autoritatea română pentru Administrarea activelor Statului (AAAS); anulările de datorii de către AAAS şi diferite întreprinderi de stat în cadrul planului de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar; sprijinul acordat Oltchim de două societăţi de stat (CET Govora şi Salrom) care, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a Oltchim, au continuat să aprovizioneze Oltchim cu energie electrică, abur şi soluţii saline.

Conform normelor UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile publice în activitatea societăţilor sunt considerate a nu constitui ajutoare atunci când un operator privat ar fi acţionat în acelaşi mod. Comisia va evalua dacă acesta a fost cazul pentru creditorii publici şi furnizorii Oltchim sau dacă, dimpotrivă, măsurile publice au oferit Oltchim un avantaj economic faţă de concurenţii săi şi constituie ajutoare de stat.

În cazul în care Comisia va concluziona că Oltchim a primit ajutoare de stat, aceasta va evalua dacă ajutorul ar putea fi compatibil cu normele UE care autorizează anumite categorii de ajutoare. Întrucât Oltchim este o societate aflată în dificultate financiară, singura categorie de ajutoare permisă ar fi reprezentată de ajutoarele pentru salvare şi restructurare. Un astfel de ajutor poate fi considerat compatibil, în conformitate cu criteriile stabilite în  Orientările Comisiei din 2014 privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, în cazul în care societatea are un plan de restructurare viabil, aprobat de către Comisie, care asigură restabilirea viabilităţii sale pe termen lung, şi aceasta contribuie la costurile de restructurare. România nu a notificat Comisiei un plan de restructurare pentru Oltchim. Mai exact, planul de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar are un alt scop şi nu pare a întruni criteriile prevăzute de orientări. Prin urmare, în acest stadiu opinia preliminară a Comisiei este că, dacă se va constata că măsurile supuse investigaţiei constituie ajutoare de stat, acestea nu ar putea fi considerate compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat.

În plus, Comisia este preocupată de faptul că procesul de privatizare a Oltchim, astfel cum este planificat în prezent, poate conduce la o continuitate economică între Oltchim şi viitorul cumpărător. Cu toate acestea, Comisia salută faptul că autorităţile române şi-au manifestat acum intenţia de a se asigura că procesul nu conduce la o continuitate economică, pentru a evita situaţiile în care un cumpărător ar beneficia de ajutoarele acordate în trecut Oltchim şi ar putea fi obligat să le ramburseze. Deschiderea unei anchete oferă părţilor terţe interesate posibilitatea de a prezenta observaţii şi nu anticipează rezultatul acesteia”, se arată pe site-ul U.E.

 

Politica