Vineri au fost anunțate rezultatele examenului de Bacalaureat 2025, iar Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova are o rată de promovabilitate de 100%. Toți absolvenții Promoției 2025 Regina Maria 150 au trecut cu succes examenul maturității.
Potrivit rezultatelor inițiale, elevii absolvenți au obținut 20 de note de 10 la disciplinele matematică, informatică și fizică.
Bilanțul general al Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” este impresionant:
- 109 absolvenți
- 47 medii peste 9
- 44 medii peste 8
- 9,85 cea mai mare medie
- 6,63 cea mai mică medie
”Munca susținută a elevilor, devotamentul cadrelor didactice, al tuturor celor care au fost alături de acești tineri de-a lungul celor patru ani au fost încununate și în acest an de rezultate remarcabile. Felicitări tuturor!”, au declarat reprezentanții Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova.