Mai mulți români aflați în Israel și în Iran au cerut ajutorul autorităților de la București pentru a pleca din cele două țări aflate într-un conflict armat violent. Aceștia sunt fie familii, fie grupuri, iar ei se află în „relativă siguranță” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Andrei Țărnea, care a adăugat că MAE încearcă să îi evacueze pe cale terestră, având în vedere că zborurile sunt sistate.
Potrivit acestuia este vorba de peste 350 de români aflați în Israel și în Iran. Cei mai mulți români – aproximativ 300 – sunt blocați în Israel. Este vorba fie despre familii, fie despre grupuri de turiști.
„Sunt în relativă siguranță. Se încearcă organizarea unor evacuări terestre”
„Așa cum, așa cum știți, începând din 13 iunie, în momentul în care au început primele lovituri aeriene, Ministerul Afacerilor Externe a pus în operă un plan de contingență pentru componenta consulară, care, în eventualitatea în care cetățeni români ar putea să rămână în imposibilitatea de a se întoarce în țară din țările afectate direct de acest conflict. Din păcate, așa cum deja este cunoscut publicului, un număr de cetățeni români, trei categorii principale fie turiști, fie pelerini în Israel și la Betleem, precum și cetățeni români fie cu dublă naționalitate, fie cetățeni români rezidenți în aceste țări, au rămas în aceste circumstanțe prinși în fie în Israel, fie în Iran, în imposibilitatea de a se întoarce în țară sau de a veni în țară, în condițiile în care spațiile aeriene ale celor două țări sunt închise, nu se operează zboruri nici de linie, nici speciale în Israel sau în Iran”, a explicat Andrei Țărnea, scrie digi24.ro
El a adăugat că siguranța românilor blocați acolo este relativă pentru că sunt condiții de război.
„În consecință, trebuie să avem în vedere pentru aceștia două lucruri unu înregistrarea lor la misiunile diplomatice și consulare. Acest lucru a avut în mare loc în ultimele 48 ore. Colegii noștri din ambasadele din aceste spații și din consultatul general de la Haifa au în evidență un număr de cetățeni români. Acești oameni, fie cetățeni individuali, fie familii, fie grupuri, sunt în relativă siguranță. Asta spun relativă, pentru că, așa cum ați menționat, condițiile acolo sunt condiții de război major interstatal. În consecință, circumstanțele sunt dramatice, sunt într-adevăr dificile”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE.
Țărnea a mai precizat că este încercată o evacuare terestră a acelor români, iar prioritatea este securitatea acestora.
„Cum zboruri nu pot să fie operate, Ministerul de Externe pornește de la premiza că se încearcă organizarea unor evacuări terestre. Nu pot să dau în acest moment detalii despre când și cum ar urma să aibă acestea loc. Ceea ce pot să spun este că prioritatea numărul unu a Ministerului de Externe sunt acești cetățeni și în același timp orice operațiune de evacuare și de de repatriere a acestora se face pornind de la o prioritate principală, și anume securitatea lor, siguranța lor, inclusiv în cadrul acestor operații de repatriere”, a mai afirmat Andrei Țărnea.
MAE ține legătura și cu partenerii din UE, în contextul în care sunt și alți cetățeni blocați acolo în aceleași circumstanțe, a adăugat Țărnea.
„Colegii noștri din direcția consulară a Ministerului Afacerile Externe, precum și din ambasadele și consulatele din regiune sunt în contact permanent cu acești cetățeni. Încercăm să le păstrăm spiritul calm și să înțeleagă circumstanțele dificile și că este extrem de important ca atunci când ei se pun în în mers spre țară, să o facă în maximă siguranță. De asemenea, România, și la nivelul Ministerului de Externe și la nivelul rețelei diplomatice și consulare din teritoriu, e în contact permanent cu partenerii noștri din Uniunea Europeană, care, evident, au și ei cetățeni în aceleași circumstanțe și încercăm să ne consultăm în ce măsură se pot găsi soluții comune”, a conchis purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.
Recomandările MAE și numere de telefon utile
Ministerul a pus la dispoziția cetățenilor români și un număr de telefon suplimentar: +40 21 431 15 81 apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, 24/7.
Instituția reamintește cetățenilor români faptul că au la dispoziție mai multe numere de telefon de urgență ale misiunilor diplomatice și oficiului consular al României în Israel sau Iran, pentru a solicita asistență consulară, în funcție de zona în care se află:
- Ambasada României la Tel Aviv: +972 54 564 3279
- Consulatul General al României la Haifa: +972 543 998 038
- Ambasada României la Teheran: +98 21 77647570
MAE reiterează recomandările adresate recent cetăţenilor români, care pot fi consultate la următoarele pagini de Internet: https://www.mae.ro/node/66890, https://www.mae.ro/node/66881, https://www.mae.ro/node/66883.
Aproape 70 de oameni au fost duși la spital în Israel
Serviciile de urgență israeliene au spus luni dimineață că au transportat 67 de persoane la spitale de la patru locuri de impact cu rachete balistice trase în centrul Israelului de către Iran.
„Radiodifuziunea armatei israeliene a recunoscut oficial că apărarea aeriană israeliană nu a reușit să intercepteze cel puțin 10 rachete balistice iraniene”, scrie agenția iraniană de știri Mehr, potrivit hotnews.ro
Printre aceștia se numără o femeie de aproximativ 30 de ani în stare gravă, șase răniți mai puțin grav și 60 de răniți ușor sau care suferă de atacuri de panică.
Cel puțin trei persoane au fost, de asemenea, ucise de impactul rachetelor.
Cel puțin 10 persoane din Israel, inclusiv copii, au fost ucise în atacurile anterioare, au declarat autoritățile de acolo.
Teheranul a lansat mai multe valuri de atacuri asupra Israelului, ca represalii pentru atacurile preventive ale Israelului asupra programelor nucleare și balistice ale Iranului, care au început vineri.
Numărul morților în Iran a ajuns la cel puțin 224, 90% dintre victime fiind civili, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului iranian al sănătății.