Speriați de șerpi, au sunat la 112

Jurnalul Olteniei

Jandarmii gorjeni au de furcă, în această perioadă, cu șerpii. Două apeluri au fost făcute la 112 de oameni speriați de reptile.

Astfel, jandarmii gorjeni au intervenit pentru îndepărtarea unui șarpe semnalat în anexa unei locuinței din localitatea Ciuperceni.

„În urma unui apel la numărul de urgență 112, o persoană a solicitat sprijin pentru îndepărtarea unui șarpe de aproximativ 1.5 m care a intrat în anexa locuinței proprietate personală. La locul solicitării a fost direcționat un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului Mobil care a verificat interiorul anexei, găsind și capturând șarpele. Șarpele de mari dimensiuni, peste 1,5 metri, a fost capturat cu ajutorul unui dispozitiv specific și eliberat ulterior într-o zonă cu vegetație departe de zona locuită.

Recomandăm persoanelor care observă un șarpe în zonele locuite, să nu se apropie de acesta și să solicite sprijinul autorităților competente prin SNUAU 112”, conform Jandarmeriei Gorj.

Pe de altă parte, o altă persoannă a sunat la 112 și a cerut sprijin după ce a observat un șarpe sub capota mașinii în timp ce se afla la o spălătorie auto din municipiul Târgu-Jiu. Până să ajungă jandarmii, însă, șarpele a fugit.

Distribuie acest articol