O femeie de 53 de ani, din orașul Novaci, județul Gorj, a fost agresată fizic în seara de 3 iunie, de către concubinul său și un cunoscut al acestuia, incidentul având loc pe fondul consumului de alcool și al unui conflict verbal.
Potrivit polițiștilor din Novaci, femeia se afla în locuința partenerului său, un bărbat de 37 de ani din satul Hirișești, când ar fi fost trasă de păr de un bărbat de 38 de ani, cunoscut al concubinului, iar ulterior lovită cu pumnii și picioarele de către partenerul său. În urma agresiunii, femeia a suferit excoriații la nivelul membrelor superioare și inferioare, însă a refuzat transportul la spital și acordarea de îngrijiri medicale.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, prin care agresorului i s-a interzis să se apropie de victimă sau de locuința acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie și lovire sau alte violențe.
„În seara de 3 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de o localnică de 53 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către concubin.
Polițiștii care s-au deplasat la locul sesizării au constatat faptul că, în timp ce apelanta se afla la locuința concubinului său, în vârstă de 37 de ani, din satul Hirișești, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții în contradictoriu, ar fi fost trasă de păr de un cunoscut al acestuia, în vârstă de 38 de ani și ulterior lovită de către concubin, cu pumnii și picioarele în zona corpului, fiindu-i provocate excoriații, la nivelul membrelor superioare și inferioare.
Femeia nu a dorit acordarea de îngrijiri medicale și nici transportarea la spital.
S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, reieșind un risc iminent, ocazie cu care a fost emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului de 37 de ani, prin care i s-a interzis să se apropie de concubina sa și de locuința acesteia, la o distanță mai mică de 100 m.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lovire sau alte violențe”, a declarat Poliția Gorj.