Târgul ofertelor educaționale, la Târgu-Jiu

Jurnalul Olteniei

Elevii gorjeni, îmbiați cu oferte pentru viitor. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj a organizat, pentru ei, Târgul Ofertelor Educaționale. Evenimentul a fost dedicat elevilor care vor absolvi clasa a VIII-a, însă și Universitatea „Constantin Brâncuși” și-a prezentat oferta pentru tinerii care termină anul acesta liceul.

„Acțiunea a oferit posibilitatea elevilor de a descoperi oferta educațională, pentru anul școlar 2025-2026, a liceelor din județul Gorj, primind informații importante despre alegerea profilului educational. Este un pas esențial în procesul de orientare școlară și profesională a elevilor și poate contribui la luarea unei decizii informate și potrivite pentru viitorul lor. Alături de liceele din județ, Universitatea ,,Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și-a prezentat oferta educațională, iar Consiliul Judetean al elevilor a fost prezent la eveniment, promovând activitățile și proiectele pe care le desfășoară. Toți cei prezenți la eveniment s-au bucurat de momente artistice susținute de elevi talentați ai Palatului Copiilor Tg-Jiu”, au precizat reprezentanții ISJ Gorj.

La rândul lor, reprezentanții Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au menționat: „Universitatea noastră și-a promovat oferta educațională pentru anul universitar 2025–2026, care cuprinde programe de licență, masterat și doctorat, în cadrul celor patru facultăți. Au fost evidențiate: peste 800 de locuri fără taxă, mobilități internaționale, activități extracurriculare, oportunități de formare profesională și dezvoltare personală, evenimentul a reprezentat o excelentă ocazie de dialog cu elevii, facilitând informarea cu privire la traseele educaționale oferite de UCB și condițiile de admitere”.

Distribuie acest articol