Azi e 1 iunie. Ziua copilului. Ar trebui să vorbim despre joacă în aer liber, despre râsete și libertate, despre desene colorate pe asfalt, păpuși cu părul încâlcit, pistoale cu apă, „Nu te supăra, frate!” sau țurcă în spatele blocului ori elastic. Dar nu vorbim despre asta. Vorbim despre o crimă. O tânără de 23 de ani, ucisă de fostul iubit – un bărbat de 49 de ani, despre care aflăm că este posibil să o fi cunoscut încă de când ea avea 14 ani. Iar relația lor ar fi început atunci.
Nu e o simplă dramă personală. E o ruptură uriașă în structura socială. Nu doar destinul acestei fete a fost deturnat – ci întregul nostru raport cu ideea de copilărie, cu noțiunea de vârstă și cu normalitatea dezvoltării. S-a sărit o etapă. Iar când sari o etapă, o rupi, o anulezi, prețul e uriaș.
Copilăria – cea reală, cu joc, imaginație, protecție și limite sănătoase – a fost înlocuită de o lume accelerată, superficială, în care la 10-12 ani copiii visează deja la statut, bani, relații și independență falsă. S-a trecut de la „de-a mama și de-a tata” la TikTok, de la cărți de povești la „influenceri cu stil de viață”, de la jocuri în curtea școlii la pariuri și păcănele, cu un telefon mobil în buzunar și zero mecanisme de apărare emoțională.
Și azi, de Ziua copilului, nu pot să nu mă întreb: mai știe cineva să fie copil?
Într-un fel de revoltă tăcută, azi, la 40+ de ani, am ales să mă uit la un desen animat: Țup, ciocârlia fără aripi. Un film aparent pentru copii, dar care transmite mai mult sens și valoare decât mii de ore de conținut „viral”. O ciocârlie care nu poate zbura, dar care învață curajul, empatia, acceptarea de sine. Și mi-am dat seama cât de mult avem nevoie de astfel de povești. Nu doar pentru cei mici. Ci și pentru noi, cei mari, care am uitat, sau am abandonat, rolul de a le păstra și apăra copilăria.
Pentru că aici e esența: nu copiii greșesc că vor să fie mai mari decât sunt. Noi, adulții, greșim când le permitem asta, când închidem ochii, când confundăm „deschiderea” cu libertinajul, și când acceptăm relații și contexte care le pot distruge viața.
La 14 ani nu ești femeie. Ești copil. În plin proces de căutare a propriei identități. Nu ești pregătită pentru maturitate, pentru relații dezechilibrate, pentru un adult de 40+ care pretinde că te iubește. Oricât de „matură” ai părea. Adevărata maturitate vine din protecția pe care o primești, nu din libertățile pe care nu știi încă să le gestionezi.
Ziua copilului ar trebui să fie un memento pentru noi, nu doar o ocazie pentru baloane și declarații goale. Să ne întrebăm: mai avem copii sau doar adulți în miniatură? Mai oferim copilărie sau doar o cursă spre adolescență forțată?
Tragedia acestei fete nu e un caz izolat. E o alarmă. Și e timpul să o auzim.
Adina Costache