Descoperire macabră pe o stradă dintr-o localitate a județului Dolj. Un bărbat de 38 ani a fost găsit fără suflare, zăcând pe sol. Polițiștii au demarat o anchetă și au aflat că bărbatul avusese un conflict cu proprietarul unui bar. Acesta din urmă l-a bătut crunt și l-a lăsat în mijlocul drumului.

S-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 mai, în Poiana Mare.
„Din cercetari, a reieșit faptul că, în noaptea de 27 spre 28 mai a.c., în timp ce bărbatul de 38 de ani se afla în incinta unui bar din Poiana Mare, între acesta și barbatul de 33 de ani, administrator al barului, din aceeași localitate, ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia cel din urmă l-ar fi lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele. Acțiunile agresive asupra bărbatului de 38 de ani ar fi continuat pe terasa barului și pe stradă, provocandu-i leziuni multiple care ar fi condus ulterior la decesul acestuia”, a declarat agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Bărbatul a fost găsit mort, pe stradă, ieri dimineață.
„Cu ocazia examinării cadavrului, s-a constatat că acesta prezintă leziuni la nivelul capului, corpului și membrelor, existând indicii că ar fi fost victima unei agresiuni fizice. Pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale.”, a mai precizat Mihaela Sadoveanu.

Vinovatul a fost dus la audieri și ulterior reținut. Astăzi va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Este acuzat de omor calificat.