Tensiunile între CSU și FCU sunt, din nou, în prim plan, la Craiova, după ce Mihai Rotaru și Adrian Mititelu s-au contrat, indirect, din cauza siglei clubului Universitatea Craiova. După ce oltenii de la FCU anunțau că ar exista șansa să primească drept asupra emblemei cu leu, patronul de la CSU a venit cu explicații. Acesta a spus că dosarul la care rivalii din Bănie au făcut referire ar avea legătură tocmai cu siglele pe care Mititelu a încercat să le utilizeze, în ultimii ani.
„Nu e nicio decizie referitoare la sigla oficială. Asta e o gogomănie. Sigla Universității Craiova, cea cu leul, este în patrimoniul nostru din 2017. Nu există nicio acțiune împotriva acestei sigle. După cum știți foarte bine, FC U are o siglă care copiază aproape identic sigla noastră. Noi am încercat să anulăm această pseudostemă. Am făcut acțiune în instanță și am câștigat, în baza unei decizii a Curții de Înalta Casație și Justiție. Am câștigat! Nici măcar stemele stilizate nu mai pot fi folosite. Erau vreo 20 de astfel de variante – le-am anulat pe toate. Apoi, Curtea de Apel a decis să se rejudece cazul. Însă nu este vorba de stema noastră – asta vreau să se înțeleagă clar. Este vorba de stemele stilizate. Noi, având această stemă înregistrată, am făcut o constatare. Repet: stema noastră nu face obiectul acestui dosar”, a explicat Adrian Mititelu la FANATIK.
Ulterior, Adrian Mititelu a reacționat. Patronul de la FCU Craiova spune că rivalul lui din oraș minte și că procesul în cauza face chiar obiectul mărcii cu leul, despre care s-a tot discutat din 2013 și până în prezent.
„Minte cum respira! Procesul în cauza face obiectul mărcii cu LEUL! Este procesul principal, altul pe subiectul mărcii nu exista. Rotaru, este în confuzie, ori este preocupat sa minta. Asa zisul proces câștigat de Badea în 2017 vizează exclusiv numele Universitatea Craiova, proces câștigat cu contribuția, judecătorului bandit Marian Buda. Însă în acel proces Fotbal Club U Craiova nu a fost parte și prin urmare după ce se va transa palmaresul la ICCJ, în funcție de soluție,procesul cu numele o să fie reluat. Leul, a fost dintotdeauna emblema echipei de fotbal și nu a fost folosita de alte secții. El a urmat echipa atit la desprinderea din 1 februarie 1991 cât și la privatizarea din 1994 și reorganizarea din 2002. Ei îl folosesc abuziv, asa cum au și apărut în fotbal, însă într o zi abuzurile vor înceta. Unii ar zice ca nu și ca în România e greu sa ți se dea dreptate…. Eu spun ca momentul este mult mai aproape decât bănuiți”, a scris Adrian Mititelu, pe Facebook.