Copiii sunt așteptați, de ziua lor, la Muzeul Satului Vâlcean. Aici va fi organizat Târgul Copilăriei. Pe cei mici îi așteaptă o mulțime de surprize, după cum anunță președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
„1 Iunie, în stil mare! – Târgul copilăriei, din nou, la Muzeul Satului Vâlcean.
Am pregătit și anul acesta o zi de poveste dedicată celor mici, dar și celor care nu au uitat cum e să fii copil!
Duminică, 1 IUNIE, între orele 10:00 – 14:00, ne vedem la Muzeul Satului Vâlcean cu un program spectaculos: teatru, muzică, dans, ateliere de creație, pictură pe față, jocuri ale copilăriei, personaje de poveste, plimbări cu căruța, expoziții și, bineînțeles, invitații noștri speciali, Gașca Zurli.
Veniți să sărbătorim împreună ziua copiilor din întreaga lume în stil mare!”, a spus Constantin Rădulescu.