De Ziua Copilului, învață cum poți salva o viață

Jurnalul Olteniei

Ziua Copilului va fi marcată, în Drobeta-Turnu Severin, nu doar prin jocuri și distracție. Copiii sunt încurajați să învețe cum să acorde primul ajutor, dar și să doneze jucării pentru cei mai puțin norocoși.

Aceasta, în cadrul unui atelier organizat de Crucea Roșie Mehedinți pe Promenada Crișan.

„Distracția și faptele bune merg mână în mână”, spun reprezentanții Crucii Roșii Mehedinți.

Evenimentele vor începe la ora 10.

„Am pregătit pentru cei mici ateliere interactive de prim ajutor – învață cum poți salva o viață, face panting – pentru ca zâmbetul să fie și mai colorat și „Colțul faptelor bune”, unde poți dona jucării pentru copiii din zonele vulnerabile sau adu-le la sediul filialei împachetate în cutii de pantofi”, menționează reprezentanții organizației.

Distribuie acest articol