Rațiuni pentru o criză a gândirii
Două concepte par să domine spațiul public, în ultima perioadă: analfabetismul funcțional și inteligența artificială. Le vedem tot mai des în discuții, în știri, în postări. Coincidență? Greu de crezut. Dacă ne uităm, fie pe rețelele de socializare, fie în viața de zi cu zi, observăm cât de mult s-a diminuat capacitatea noastră de a înțelege un text, de a exprima o idee, de a construi un argument coerent.
Am ajuns să cerem unui algoritm să ne scrie gândurile, pentru că nu mai știm cum să le punem în cuvinte. Unde s-a rupt firul? Cum am ajuns de la Eliade, Rebreanu, Blaga și Bacovia la generații întregi care se pierd în superficialitate, atât în atitudine, cât și în limbaj?
Citim, dar nu înțelegem
Statisticile arată că rata analfabetismului funcțional în România s-a menținut între 40% și 45%. Asta înseamnă că aproape jumătate dintre români pot citi un text, dar nu-i pot înțelege sensul. Cine poartă vina? Cu siguranță nu inteligența artificială, care a fost creată să ne sprijine, nu să ne înlocuiască. Este doar oglinda: reflectă, nu decide. Noi am transformat-o într-un instrument de „copy-paste” intelectual. Am crescut o generație care cere „content scurt” și „fast learning”, care nu mai citește în profunzime și, mai grav, nici nu mai vrea să o facă. Pentru ce, când există rezumate, clipuri explicative și aplicații care pot „gândi” în locul nostru?
Kaplan și Haenlein definesc AI ca „abilitatea unui sistem de a interpreta corect datele externe, de a învăța din ele și de a le folosi pentru atingerea unor obiective specifice prin adaptare flexibilă”. Este, așadar, un produs sofisticat al minții umane. Dar al cărei minți? A celei din anii ’50, riguroasă, pasionată de știință și curiozitate. Ar mai putea mintea de azi, modelată de scroll infinit și gândire superficială, să creeze ceva similar? Fără mințile luminate ale secolului XX, filozofi, matematicieni, fizicieni, AI-ul ar fi existat oare? Dacă mâine nu ar mai exista TikTok, câți adolescenți ar mai putea defini ce este o idee?
Cine îi mai motivează pe cei buni?
Și totuși, premiem excelența. Atât în rândul elevilor, cât și al dascălilor. Cine îi susține, însă, cu adevărat? Educația de acasă sau cea din școală? Tehnologia sau dorința de a fi mai buni decât ieri?
Realitatea educațională din România este apăsătoare: elevii ies din școală fără să fi înțeles vreodată ce înseamnă cu adevărat învățarea. Predarea este mecanică, nu logică; memorarea a înlocuit înțelegerea, iar aplicarea cunoștințelor lipsește aproape complet. Vocabularul devine tot mai sărac, logica dispare, cultura generală e înlocuită de trenduri virale, iar examenele nu mai sunt filtre de competență, ci simple cifre pe hârtie.
Școlile din mediul rural, în special, suferă. Profesorii ajung acolo cu entuziasm, dar se lovesc rapid de nepăsarea autorităților locale, indiferența comunității, dezinteresul părinților. Se plafonează, se resemnează, iar această limitare se răsfrânge, inevitabil, asupra copiilor.
Elevul de la sat, adesea politicos și crescut cu bun-simț, ajunge să se simtă inferior când vine în contact cu orașul. Se revoltă, adoptă o atitudine agresivă în încercarea disperată de a se adapta. Dar nu reușește. Se pierde printre tentații și eșecuri, ajunge adult fără orizonturi, lipsit nu doar de mijloace, ci și de încredere. Iar acest cerc vicios se perpetuează.
Școala profesională, cândva o soluție, a fost denigrată. Azi e văzută ca o etichetă a eșecului. Copiilor nu li se mai spune că o meserie învățată temeinic e demnă, că e nevoie de electricieni, instalatori, mecanici. Li se repetă doar că trebuie „să fie buni la școală”. Dar ce înseamnă asta într-un sat cu profesori epuizați de condiții și părinți care, adesea, abia au opt clase?
Inteligența artificială – unealtă sau oglindă?
Poate tehnologia, mai precis inteligența artificială, să repare ce nu mai reușește educația clasică? Posibil să nu. Posibil să da. AI-ul nu poate înlocui dascălii sau condițiile de viață, dar poate deveni un sprijin real: lecții interactive, explicații personalizate, acces gratuit la cunoaștere, indiferent de distanță sau context social. Există sate unde inteligența artificială își spune cuvântul, însă prea puține pentru o Românie slab dezvoltată.
În același timp, inteligența artificială poate accentua decalajul. Pentru că AI-ul nu funcționează în gol: are nevoie de curiozitate, de bază, de gândire. Dacă ne punem speranțele doar în algoritmi, riscăm să ne pierdem și ultimele rămășițe de spirit critic, de creativitate, de voință intelectuală.
În viitor, vom ajunge, poate, să trăim cu un asistent invizibil care ne șoptește cum să vorbim, ce să citim, cum să gândim.
Poate!
Dar dacă, într-o zi, algoritmii vor da „eroare” în fața unei societăți care nu mai citește, nu mai învață și nu mai simte? Până la urmă, salvarea va veni din coduri binare sau din mințile pe care alegem sau nu să le cultivăm?
Adina COSTACHE
