SCM Rm. Vâlcea și-a bătut joc și de ultimul meci al sezonului

Niculescu Andi

Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au terminat sezonul cu încă o evoluție foarte slabă și cu un rezultat umilitor. Elevele lui Poulsen s-au deplasat la Zalău, acolo unde au întâlnit o formație care avea nevoie de un succes pentru a evita barajul de menținere în Liga Florilor.

Au fost 60 de minute de un nivel înspăimântător de slab pentru vâlcence care au cedat ambele reprize: 14-11 și 13-12 și în care nici măcar una dintre vedete nu a demonstrat că merită să rămână la echipă. De partea cealaltă, formația sută la sută românească a lui Gheorghe Tadici și-a văzut de treabă, a muncit și s-a impus în final cu 27-23, asigurându-și prezența pentru cel puțin încă un rezol în primul eșalon. SCM termină sezonul de coșmar pe locul 8, la cel puțin 30 de puncte distanță de prima poziție (CSM București mai are de jucat un meci n.r.) la care visau iubitorii handbalului din Râmnic. Oficialii echipei promit un campionat mai bun din toamnă:

„Sezonul se încheie cu un rezultat care nu reflectă valorile clubului, așteptările sau mai ales obiectivul anunțat la start. Din păcate, Rasmus Poulsen nu a găsit soluțiile necesare nici în deplasarea de la Zalău, iar parcursul din acest retur a fost departe de standardul cu care voi, suporterii, ați fost obișnuiți. Mulțumim tuturor celor care au rămas alături de roș-albastre pe tot parcursul campionatului, inclusiv în momentele dificile. În sport, nu toate planurile ajung la bun sfârșit, însă susținerea venită din partea voastră rămâne esențială pentru noi. Ceea ce vă promitem este faptul că identitatea echipei va fi una diferită în sezonul care urmează. Acum, în cel mai dificil moment, avem nevoie de susținerea voastră. Împreună, la bine, dar și la rău!”

Distribuie acest articol