Nicușor Dan este noul președinte ales al României, după centralizarea a 100% dintre procesele verbale din secțiile de vot din țară și străinătate. În procente, Nicușor Dan a obținut 53,6%, iar George Simion – 46,4%. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat în noaptea de duminică spre luni rezultatele oficiale ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Nicușor Dan a fost votat de peste 6 milioane de români.
„Este o responsabilitate. Numărul de oameni care au pus obrazul pentru mine e o responsabilitate (…) Le mulțumesc celor care m-au votat și celor care au făcut campanie pentru mine. Pentru cei care nu m-au votat, respectul meu pentru opțiunea lor și le adresez invitația de a construi o Românie bună”, a spus Nicușor Dan, după ce a aflat în direct la Digi24 că a câștigat alegerile prezidențiale din 2025.
Acesta a menționat că, încă de luni, va demara negocieri cu cele patru partide pro-europene din Parlament (PSD, PNL, USR și UDMR) pentru a forma noul Guvern.
„Mă aștept să avem un Guvern sprijinit de toate cele patru partide”, a subliniat Nicușor Dan.
Viitorul președinte al României a avut un mesaj și pentru românii care l-au votat pe George Simion. Acesta a subliniat că nemulțumirea lor va ține „până când statul o să lucreze pentru cetățenii lui”.
„Am discutat cu mulți oameni, lideri locali conștienți că nu se mai poate. E nevoie de o schimbare fundamentală în modul în care funcționează partidele polticie”, a fost mesajul transmis de Nicușor Dan pentru reprezentanții partidelor politice, scrie digi24.ro
Totodată, Nicușor Dan a subliniat că va publica lista cu finanțatorii din timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale.
„Urâte au fost atacurile absolut fără niciun fundament real, în special familia, nu avea de ce să fie (…) Atacul la familie nu credeam că o să văd, dar, pe de altă parte, interacțiunea cu oamenii, faptul că veneau tineri din Timișoara la dezbateri la televiziuni să stea în sală, a fost emoționant”, a declarat Nicușor Dan, întrebat care au fost cele mai urâte și cele mai frumoase momente din timpul campaniei.
Liderii lumii l-au felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegeri
Maia Sandu, primul lider străin care l-a felicitat
„Republica Moldova şi România se bazează una pe alta – şi la bine, şi la greu”, spune Maia Sandu. Ea îşi felicită totodată compatioţii care au şi cetăţenie română, de acasă şi din toată lumea, că au avut, din nou, „o voce puternică pentru libertate şi democraţie!” – aluzie la faptul că voturile din diaspora au ajutat-o pe Maia Sandu să câştige alegerile de anul trecut.
„Vă mulţumesc tuturor pentru participarea impresionantă în alegeri. Ne vede o lume întreagă ce putere avem când suntem uniţi!” – spune în final Maia Sandu.
Felicitări în limba română și de la premierul polonez Donald Tusk
„Felicitări, Nicușor Dan! Trăiască România liberă!”, i-a scris Tusk în română, engleză și poloneză, într-o postare pe contul său de la rețeaua X.
Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, este un prieten şi un cunoscător al istoriei României, postarea sa fiind și o aluzie la democraţia câştigată în urmă cu mai bine de 35 de ani.
Ursula von der Leyen: Cele mai calde felicitări lui Nicuşor Dan
La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din România.
„Cele mai calde felicitări lui Nicuşor Dan pentru victoria sa din această seară! Poporul român a ieşit masiv la urne. Ei au ales promisiunea unei Românii deschise, prospere, într-o Europă puternică. Împreună, haideţi să respectăm această promisiune. Aştept cu nerăbdare să lucrăm”, a scris Ursula von der Leyen pe reţelele sociale.
„De la primărie la masa Consiliului European”
„De la primărie la masa Consiliului European. Felicitări sincere lui Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din România. Acesta este un semnal puternic al atașamentului românilor față de proiectul european. Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai bună și o România mai bună”, a scris și Antonio Costa, președintele Consiliului European. Și acesta a ținut să scrie ceva și în limba română, adresându-i în final lui Nicușor Dan „sincere felicitări”.
Și Volodimir Zelenski i-a transmis felicitări lui Nicușor Dan
De la Kievul aflat din februarie 2022 în război, după ce Ucraina a fost invadată de Rusia, președintele Volodimir Zelenski i-a transmis felicitări lui Nicușor Dan „pentru victoria istorică în alegerile prezidențiale din România”.
„Pentru Ucraina, în calitate de vecin și prieten, este important să avem România ca partener de încredere. Și suntem încrezători că vom avea. Lucrând împreună, putem consolida atât țările noastre, cât și Europa noastră. Vom avea întotdeauna un mare respect pentru România și poporul său, mai ales având în vedere sprijinul pe care l-am primit în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră. Dragi români, puteți conta pe Ucraina ca vecin și partener bun. Împreună, uniți și puternici, putem depăși orice provocare. Aștept cu interes dezvoltarea în continuare a parteneriatului strategic dintre țările noastre prietene, în interesul stabilității, securității și prosperității lor”, a scris Zelenski pe X.
Emmanuel Macron l-a sunat pe Nicuşor Dan
Nu în cele din urmă, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a sunat pe Nicuşor Dan şi l-a felicitat pentru alegerea sa în fruntea României.
„În ciuda numeroaselor tentative de manipulare, poporul român a ales în această seară democraţia, statul de drept şi Uniunea Europeană”, a scris preşedintele francez pe X duminică seara.
„Franţa va fi alături de voi pentru a consolida parteneriatul nostru şi pentru a lucra împreună pentru o Europă mai puternică, mai suverană şi mai independentă”, a adăugat Macron. Mesajul președintelui Franței este scris în limba română.
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European: România va deveni tot mai puternică și va continua să modeleze Europa noastră
„Felicitări, Nicușor Dan! Știu că, sub conducerea ta, România va deveni tot mai puternică și va continua să modeleze Europa noastră. Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai inteligentă, mai puternică și mai sigură”, i-a transmis și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.
Fostul premier francez Gabriel Attal, mesaj pe X
Fostul premier francez Gabriel Attal, a scris și el un mesaj pe X, în care îl felicită pe Nicușor Dan pentru victoria clară în alegerile prezidențiale din România din această seară.
„Este victoria libertății și a statului de drept. Este victoria unui popor suveran în fața tuturor încercărilor de ingerință. Acest rezultat este o nouă respingere categorică a celor care afirmă că victoria extremelor este inevitabilă. În fața acestor vânturi nefaste, poporul se ridică și alege libertatea, democrația și Europa”, a scris Attal.
Pedro Sanchez: ”România și UE câștigă. Extrema dreaptă pierde”
Premierul spaniol, Pedro Sanchez, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria sa în alegerile prezidențiale de duminică din România, afirmând că România și UE au câștigat, iar ‘extrema dreaptă a pierdut’, scrie Agerpres.
‘Aștept cu nerăbdare să începem să lucrăm împreună în cadrul Consiliului European’, a scris pe X oficialul spaniol, membru al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).
Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: „Chișinău și București – împreună pentru un viitor european”
„Felicitări, Nicușor Dan, pentru alegerea în funcția de Președinte al României! Chișinău și București – împreună pentru un viitor european, în pace și libertate”, a scris Dorin Recean, pe X.