Alegerile prezidențiale desfășurate în județul Vâlcea au avut loc în condiții generale normale, însă au fost înregistrate mai multe sesizări legate de posibile incidente electorale, care sunt în curs de investigare de către autorități.
Pe parcursul ambelor tururi de scrutin, peste 1000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică și legalitatea procesului electoral. Misiunile principale au constat în protejarea secțiilor de vot, verificarea sesizărilor privind posibile încălcări și supravegherea transportului materialelor electorale.
„În județul Vâlcea, pe parcursul zilei de ieri, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale au înregistrate, în total, 16 sesizări privind posibile incidente electorale. Cele mai recente vizează fotografierea sau filmarea buletinelor de vot, precum și continuarea propagandei electorale pe rețelele de socializare, acestea fiind în curs de verificare. Mulțumim cetățenilor care și-au exercitat dreptul la vot cu ocazia ambelor tururi de alegeri prezidențiale cu respectarea cadrului legal. De asemenea, le mulțumim reprezentanților mass-media care au informat constant publicul cu obiectivitate despre modul în care efectivele MAI și-au desfășurat misiunile în contextul alegerilor”, au comunicat polițiștii vâlceni.