Evenimentul mult așteptat de comunitatea moto din Vâlcea, deschiderea de Sezon programată pentru 17 mai, a fost amânat din cauza prognozei meteo nefavorabile. Organizatorii pun pe primul loc siguranța participanților și promit că întâlnirea va fi reprogramată cât de curând, „în forță și pe uscat”.
„Din păcate, suntem nevoiți să vă anunțăm că Deschiderea de Sezon Moto din Vâlcea, programată pentru 17 Mai, se amână din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Știm cât de mult ați așteptat acest moment, la fel ca și noi, însă siguranța și buna desfășurare a evenimentului sunt prioritare, iar ploaia anunțată ne împiedică să îl organizăm așa cum ne dorim: în forță și în cele mai bune condiții! Ne cerem scuze tuturor celor care și-au făcut planuri, știm că unii dintre voi veneați de departe și apreciem efortul, timpul și energia pe care le-ați pus pentru a fi parte din acest eveniment. Vă asigurăm că nu renunțăm, ci doar amânăm, pentru ca atunci când ne întâlnim, să fie cu adevărat așa cum merită comunitatea moto! Mulțumim autorităților și instituțiilor partenere pentru toată implicarea, precum și echipei Ride The Vibe care a pus suflet în organizare. Revenim în curând cu noua dată! Până atunci, drumuri bune și uscate tuturor!” – Echipa Ride The Vibe.