Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a decis suspendarea temporară a activității Secției de Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Târgu Jiu, după ce cinci paciente care au născut recent în unitate au fost confirmate cu infecție cu stafilococ. Decizia vine în urma unei anchete epidemiologice declanșate de urgență, în contextul unei suspiciuni de contaminare în blocul de nașteri și în blocul operator.
Autoritățile sanitare au dispus imediat închiderea secției pentru o perioadă de trei zile (9-11 mai), timp în care nu vor fi permise internările sau nașterile în spitalul din Târgu Jiu. Femeile care urmau să nască în această perioadă vor fi redirecționate către alte unități medicale din județele Gorj și Dolj, o măsură menită să le protejeze de eventuale complicații și riscuri suplimentare. Echipele specializate efectuează proceduri de dezinfecție în spațiile afectate.
Potrivit informările trimise de reprezentanții spitalului, pacienții internați în prezent fie vor fi externați, dacă starea de sănătate o permite, fie vor fi transferați în siguranță în alte unități sanitare.
„A fost luată măsura de suspendare a activității Secției Obstetrică-Ginecologie și mutarea pacientelor la alte unități sanitare, fie externarea la domiciliu, dacă este posibil și nu le este afectată starea de sănătate. Echipa DSP este încă la spital”, se arată în informarea transmisă de către SJU Târgu Jiu.
Reluarea activității este programată pentru luni, 12 mai, după finalizarea procesului complet de dezinfecție și reevaluare a condițiilor din secție. Direcția de Sănătate Publică monitorizează situația îndeaproape, pentru a preveni reapariția unor astfel de incidente.