Un fost jucător de la CSU Craiova a prins echipa lunii aprilie în Liga 2

Anghel Catalin

Federația Română de Fotbal propune în fiecare sfârșit de lună, în care sunt programate meciuri în această competiție, o variantă de echipă ideală pe baza evoluțiilor fotbaliștilor în acest interval de timp. Rubrica a revenit cu laureații după disputarea etapelor 2-7 din play-off și 2-5 din play-out, într-un 3-4-3, devenit deja tradițional pentru propunerile FRF.

Iată remarcații din luna aprilie în competiție:

  • Portar: Bogdan Ungureanu (Corvinul Hunedoara);
  • Fundași: Antonio Manolache (Corvinul Hunedoara), Mario Tudose (CFC Argeș), Marius Briceag (CFC Argeș);
  • Mijlocași: Răzvan Gunie (FC Bihor Oradea), Alexandru Neacșa (Corvinul Hunedoara), David Matei (Steaua București), Nicolae Pîrvulescu (Corvinul Hunedoara);
  • Atacanți: Adrian Sârbu (Metaloglobus București), Matko Babic (CSC Șelimbăr), Robert Moldoveanu (CFC Argeș).

Cu patru victorii, un egal și o singură înfrângere pe banca celor de la CFC Argeș în luna aprilie, Bogdan Andone a fot ales antrenorul lunii. FRF a ținut cont de un parcurs de excepție în play-off-ul competiției, inclusiv cu patru partide fără gol încasat.

„Argeșenii au câștigat 1-0 cu Metaloglobus, 1-0 la Reșița, au remizat 0-0 la Voluntari, apoi au legat iar două victorii, 3-0 cu FK Csikszereda și 4-2 cu Steaua București, pierzând doar 1-2 la Metaloglobus. Iar Andone are un merit incontestabil, astfel, în prezența pe podium a echipei!”, a transmis FRF.

Distribuie acest articol