Bătut și cu banii luați

Jurnalul Olteniei

Un tânăr de 28 ani, din județul Dolj, a fost bătut și tâlhărit. Agresorii, doi tineri de 16 și 18 ani, i-au luat banii și telefonul mobil. Au fost reținuți de polițiști, iar instanța a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Reclame

„În seara zilei de 30 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizaţi de un tânăr de 28 de ani, din comuna Ostroveni, cu privire la faptul că două persoane necunoscute i-ar fi sustras telefonul mobil și banii. Pe baza semnalmentelor oferite de persoana vătămată, la scurt timp de la sesizare, polițiștii au depistat, în comuna Catane, doi tineri de 16 și 18 ani, din localitate, bănuiți de comiterea faptei. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că persoana vătămată s-a deplasat către comuna Catane unde s-a întâlnit cu tânărul de 16 ani, împreună plecând cu un autoturism într-o zonă mărginașă a localității. Aici, în urma unei înțelegeri prealabile dintre cei doi bănuiți, tânărul de 28 de ani, ar fi fost deposedat prin violența de telefonul mobil și bani.
Cei doi bănuiți au fost conduși la audieri, iar, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, aceștia au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul zilei de ieri, 1 mai, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.” – subcomisar de poliție Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Reclame
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol