Acțiune a Poliției pentru protecția animalelor în Râmnicu Vâlcea! Sancțiuni de 23.000 de lei

Niculescu Andi

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea au desfășurat marți, 29 aprilie 2025, o acțiune de amploare pe raza municipiului, având ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul protecției animalelor și prevenirea abandonului.

Controalele au vizat modul în care proprietarii își îngrijesc animalele, dacă le asigură condiții decente de trai și dacă respectă obligațiile legale privind identificarea prin microcip, sterilizarea și prevenirea părăsirii acestora pe domeniul public. Acțiunea a fost declanșată inclusiv ca răspuns la mai multe sesizări apărute recent în mediul online, polițiștii intervenind prompt pentru a verifica informațiile semnalate. În urma verificărilor efectuate la cinci persoane fizice, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.000 de lei. Amenzile au fost dispuse pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, O.U.G. nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și ale Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. Printre abaterile constatate s-au numărat lăsarea câinilor nesupravegheați pe domeniul public, nerespectarea condițiilor minime de adăpostire, lipsa microcipării și a sterilizării – fapte care pot pune în pericol atât animalele, cât și siguranța cetățenilor.

Reprezentanții IPJ Vâlcea atrag atenția asupra faptului că respectarea normelor legale privind protecția animalelor nu este opțională, ci o obligație pentru toți deținătorii de animale. În plus, aceasta contribuie direct la menținerea unui climat sigur și echilibrat în comunitate. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, anunță polițiștii.

Distribuie acest articol