Stop drogurilor în școli! Consiliul Județean Olt lansează o campanie anti-drog

Nedelea Raluca

Consiliul Județean Olt continuă să se implice activ în prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor, sprijinind campania „Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri!”. Într-un context național marcat de tragedii tot mai frecvente legate de consumul de substanțe interzise, autoritățile din Olt aleg să acționeze.

Proiectul, aprobat recent în ședința Consiliului Județean, merge direct în școlile din județ, unde tinerii vor fi implicați activ în discuții despre tentații, consecințe și alegerile pe care le pot face pentru a rămâne în siguranță. Elevii de gimnaziu și liceu vor avea ocazia să participe la un concurs creativ: ei sunt provocați să creeze mesaje, slogane și logo-uri care promovează siguranța în mediul școlar.

„România se confruntă din nou cu situații dramatice legate de consumul de droguri în rândul tinerilor. Tineri care își pierd viața, lăsând în urmă familii îndurerate și comunități afectate. Nu sunt simple știri – sunt realități care ne privesc pe toți și care cer acțiune. Sunt semnale de alarmă pe care nu le putem trece cu vederea. Consiliul Județean Olt NU rămâne indiferent. Se alătură campaniei „Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri! Cu atât mai necesar și important este acest proiect pe care l-am aprobat în ședința de CJ, poate minor, dar este încă un pas pe care instituția noastră îl susține, alături de autoritățile în măsură să ia atitudine, pentru a treia oară consecutiv. Campania „Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri!” merge direct în școlile din județul Olt. Se va discuta cu tinerii despre tentații, despre consecințe, despre alegeri. Mai mult decât atât, îi implicăm activ. Elevii de gimnaziu și liceu sunt provocați să creeze mesaje, slogane și logo-uri pentru siguranța în școli, în cadrul unui concurs care îi încurajează să fie parte din soluție. Cele mai bune idei vor fi premiate – pentru că vocea lor contează”, a precizat consiliul Județean Olt.

Cele mai bune idei vor fi premiate, pentru a sublinia un mesaj clar: vocea tinerilor contează. Iar fiecare pas, oricât de mic, făcut în direcția corectă, poate însemna o viață salvată.

„Eforturile noastre poate nu schimbă lumea dintr-odată, dar pentru fiecare tânăr pe care îl ajutăm să aleagă bine, merită”, mai transmit reprezentanții Consiliului Județean Olt.

sursa foto: FB/Consiliul Județean Olt

Distribuie acest articol