Investiție de 1,7 milioane de euro într-un sat din Olt. Fermă de bovine și abator finanțate din fonduri UE

Nedelea Raluca

În timp ce zootehnia din România pare să piardă teren, satul Grojdibodu din județul Olt devine un exemplu de perseverență și viziune. Cooperativa Agricolă Grojdagro, alcătuită din 11 fermieri locali, investește 1,7 milioane de euro în dezvoltarea unei ferme moderne de bovine și a unui abator integrat, proiect susținut în proporție de 90% prin fonduri europene.

Obiectivul fermierilor este clar: să închidă lanțul de producție, de la cultivarea cerealelor, la creșterea animalelor și, în final, procesarea cărnii, eliminând treptat dependența de vânzările în viu și adăugând plusvaloare produselor proprii.

„Am depus proiectul inițial în 2018, dar a fost declarat neeligibil. L-am redepus în 2022 și acum suntem în plină fază de implementare. Trebuie să finalizăm investiția până în septembrie. Construim un abator și o fermă pentru creșterea bovinelor, unde vițeii, în special tăurașii, vor fi crescuți până la greutatea optimă și apoi sacrificați. Mergem pe sistem ecologic, deși există provocări, cum ar fi riscul febrei aftoase”, a declarat Doru Iovancea, membru al Cooperativei Grojdagro, pentru zf.ro.

Inițiativa fermierilor din Olt reprezintă o gură de oxigen pentru agricultura locală și un model de succes pentru revitalizarea zootehniei românești.

Distribuie acest articol