Sorin Cârțu nu e deloc impresionat de jocul pus în practică de FCSB. Președintele de onoare de la CSU Craiova este de părere că formația patronată de Gigi Becali este sprijinită, uneori, de arbitraj. Oltenii încă sunt în urma echipei din Capitală, care are un avans de 3 puncte în clasamentul din play-off-ul Superligii României.
FCSB continuă să fie o forță a României, după ce Gigi Becali a investit sume importante și a format un lot puternic. Roș-albaștrii au avut un sezon bun și în cupele europene, apoi s-au mobilizat și pe plan intern, urcând destul de ușor pe prima poziție.
„Când au jucat la Craiova am fost mai buni, dar ne-au bătut cu 1-0, te mai sprijină și arbitrii, e bine. Cam așa a fost, cel puțin până acum. La meciul cu noi a fost, la meciul cu U Cluj, la meciul cu Dinamo, se adună multe. Era și statistica înainte că nu au luat bătaie. Să vedem returul, mai sunt cinci meciuri și se pot întâmpla multe. De exemplu, nu au mai ieșit polemici la ultimele două meciuri. Nu trebuie să mai fie polemici, să se dea ce e pe teren.
Au avut toate zilele proaste dacă stai să o iei așa, nu trebuiau să câștige nicio partidă. Nu trebuia să câștige punctul cu Rapid, cu U Cluj ai văzut ce s-a întâmplat, cu CFR nu trebuia, cu noi nu trebuiau să ia punct. La modul în care sunt luați în brațe de soartă, să vedem ce se va întâmpla. Pe mine nu m-au impresionat în turul ăsta de play-off, asta e. Când dai gol în minutul 90 și ceva ori e gol, ori e ghinion. La fel de bine puteam să dăm și noi gol prin Mora și noi aveam șansă și ei ghinion. S-o mai și schimba șansa, dacă nu, atunci să ia campionatul”, a spus Sorin Cârțu, la Fotbal Club.