Trei pisici au fost abandonate pe o stradă din Craiova. În timpul unei patrule pe strada Madona Dudu, din Craiova, jandarmii doljeni au văzut trei pisici abandonate. Aceștia au luat animalele și le-au plasat într-un adăpost din oraș. Oamenii legii doljeni caută acum persoanele care au abandonat pisicile pentru a le amenda.
„Astăzi, Cătălin, polițist în cadrul Secției 1 Poliţie Craiova și Mihai, jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, în timp ce patrulau pe strada Madona Dudu, din Craiova, au găsit trei pisicuțe abandonate.
Nu au trecut nepăsători.
Le-au oferit grija și siguranța de care aveau nevoie.
Animaluțele, prin grija polițiștilor din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor, au ajuns într-un adăpost unde vor fi în siguranță.
Suntem mereu la datorie. Cu inimile deschise. Pentru fiecare viață, cu grijă, compasiune și responsabilitate!
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care au abandonat animaluțele, în vederea sancționării contravenționale a acestora.
Reamintim că, în conformitate cu Legea 205/2004 privind protecția animalelor, abandonarea unui animal constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 și 12.000 de lei”, au explicat polițiștii doljeni.