Peluza Nord Craiova a avut o reacție dură după apariția susținătorilor lui Călin Georgescu pe stadionul „Ion Oblemenco”. Suporterii celor de la CSU Craiova avertizează toți actorii politici că ar fi bine să stea departe de stadioane sau, cel puțin, să nu încerce să promoveze diferite persoane, în timpul unor meciuri extrem de importante.
„Peluza Nord Craiova nu doar că se dezice de mesajul cu tenta politica de aseară, dar l-a şi îndepărtat în scurt timp, cu riscul unor amenzi şi interdicţii inerente din partea unei jandarmerii pentru care excesul de zel şi abuzul sunt definitorii. Pe această cale avertizăm toţi actorii politici să nu mai încerce să ne asocieze cu luptele lor mizere.
Noi avem o singura politică – Universitatea Craiova! Staţi departe de casa noastră, gândacilor, altfel o să ne forţati să vă vizităm şi noi pe voi pe la mitinguri şi alte acţiuni şi vă garantăm că nu o să venim doar cu nişte cârpe! PS: Doar scârba şi dispreţ pentru paginile care se consideră „ultras”, dar promovează acţiunile unor ţărănoi groteşti lipsiţi de orice legatură cu fenomenul”, este comunicatul Peluzei Nord Craiova.
Reamintim faptul că mai multe persoane au fost implicate într-un scandal pe stadionul „Ion Oblemenco”, în timpul meciului dintre CSU Craiova și FCSB, încheiat cu scorul de 0-0. Câțiva suporteri olteni au afișat mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, omul care a candidat ca independent la alegerile prezidențiale din anul 2024, anulate ulterior. Un alt grup de suporteri a văzut mesajele afișate și reacțiile nu au fost cele mai blânde, fiind nevoie se intervenția jandarmilor, pentru aplanarea conflictului dintre cele două părți.