Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, s-a declarat șocată de declarațiile făcute de Victor Ponta, care a spus că a primit cetățenia sârbă, pentru că a preferat să inunde, în 2014, zone din România, ca să salveze Belgradul”.
Olguța Vasilescu spune că Victor Ponta este „de un cinism îngrozitor”.
„Am fost șocată. În primul rând mi se pare o minciună pentru că nu cred că a fost vorba despre salvarea Belgradului. Cei care știm ceva geografie știm cam cum curge Dunărea și unde sunt Porțile de Fier și unde este Belgradul. Probabil că s-au salvat, într-adevăr câteva sate de pe malul sârbesc. Dar asta, cu ce preț? Cu prețul unor sate din România. Și Doljul a fost afectat atunci, dar nu atât de afectat cât a fost județul Teleorman. Și mai ciudat mi s-a părut că domnul Ponta a mers la fața locului, ca să vadă ce s-a întâmplat acolo, îi compătimea pe oamenii respectivi, cred că niciunul dintre ei nu-și închipuia că decizia a fost luată de statul român ca să li se inunde lor gospodăriile. Deci mi se pare ceva de nepermis. Ceea ce a recunoscut, că a primit cetățenia sârbă pentru faptul că a preferat să se inunde gospodăriile din România și nu cele din Serbia, nici nu știu cum să cataloghez. Mi se pare atât de groaznic încât eu nu înțeleg ce mai caută acum în această cursă prezidențială. Imaginile acelea, când s-a întors la locul faptei… Știți e o vorbă: criminalul se întoarce întotdeauna la locul faptei. Să te duci să vezi cum s-au inundat gospodăriile pe care tu însuți ai dat ordin să se inunde… Niște oameni poate și-au pierdut agonsieala de-o viață printr-o decizie foarte proastă luată la nivel guvernamental. Cred că nici n-a realizat, cred că a vrut să se laude. Oricum, a fost de un cinism îngrozitor declarația. Asta arată că nu e nici atât de inteligent cum ne închipuiam unii dintre noi”, a spus Olguța Vasilescu.
Despre „gluma” făcută de Victor Ponta atunci când a mers în Teleorman, cu Dragnea și cu ministrul Apelor, Doina Pană, întrebând-o pe aceasta „Tu ce faci, fă, Doino, aicea? Aveai chef de niște inundații?”, Olguța Vasilescu a afirmat: „Culmea e că noi am încercat să găsim tot felul de argumente să-l apărăm la vremea respectivă: că poate era stresat, că poate erau într-adevăr multe probleme de gestionat… În niciun caz nu m-am gândit vreodată că e o persoană atât de cinică, pur și simplu făcea glume pe nenorocirea unor oameni, pentru care el a dat ordin să se inunde acea zonă. Au fost persoane serios afectate, nu cum spunea despre Mircea Dinescu, faptul că i s-au plătit mai mulți bani decât valora conacul de la Cetate. Eu îmi aduc aminte că atunci nimeni nu a luat despăgubiri”.