Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL, spune explicit că Marcel Ciolacu a refuzat candidatura lui Ilie Bolojan la prezidențiale.
Ciucu a scris, marți, pe Facebook, că „PSD/Ciolacu au refuzat” un scenariu în care Ilie Bolojan să candideze la alegerile prezidențiale din partea coaliției de guvernare.
Într-o postare pe contul său de Facebook, în care a comentat posibilele scenarii după câștigarea alegerilor prezidențiale de către George Simion sau Nicușor Dan sau Crin Antonescu sau Elena Lasconi sau Victor Ponta, Ciprian Ciucu a explicat, în mai multe răspunsuri date oamenilor că Ilie Bolojan a ales să nu candideze ”pentru a nu arunca guvernarea în aer”.
”PSD/Ciolacu au refuzat un astfel de scenariu. Ilie Bolojan a ales să nu candideze pentru a nu arunca guvernarea în aer într-un context internațional foarte dificil”, a spus Ciucu atunci când un utilizator i-a scris că ”Scenariul cu Bolojan nu v-a plăcut, deși ar fi ieșit în câștig și PNL-ul, și țara, dar mai ales noi, cetățenii. Acum încercați, total degeaba, să îl ridicați pe Antonescu. Ce ați refuzat voi să înțelegeți e că nu vom schimba ficusul cu crinul”.
Ciucu a întărit informația într-un al doilea comentariu.
Întrebat de un alt utilizator ”cum va explicați alegerea candidatului PNL, scos din dulapul plin de molii USL, în detrimentul domnului Bolojan, opțiunea maxim câștigătoare pentru toți alegătorii normali la cap din România?”, el a spus:
”Prin refuzul lui Ilie Bolojan de a candida pentru a nu arunca coaliția în aer și a aduce instabilitate guvernamentală înainte de alegeri, în acest context internațional dificil. Ciolacu nu a fost de acord, deci nu a riscat acestă aventură”.
Crin Antonescu a ajuns candidat al coaliției după ce a fost propus de Kelemen Hunor (UDMR), nu de PNL, scrie g4media.ro Apropiat de aripa Hubert Thuma din PNL, Crin Antonescu a fost susținut puternic de Marcel Ciolacu. În cele din urmă, Ilie Bolojan a acceptat nominalizarea lui.
G4Media a scris, acum două săptămâni, că șeful PSD, Marcel Ciolacu, a refuzat propunerea unei părți din PNL de schimbare a lui Crin Antonescu cu Ilie Bolojan. Pe 6 martie, după întâlnirea cu președinta USR, Elena Lasconi, Ciolacu a declarat că scenariul propus de ea, adică susținerea lui Ilie Bolojan în cursa pentru prezidențiale, este imposibil de realizat.
Un sondaj AtlasIntel realizat pe un eșantion de 2.381 respondenți, în perioada 13-15 martie 2025, a arătat că majoritatea celor care au răspuns cred că actualul președinte interimar ar fi fost o soluție mai bună de candidat pentru Alianța PSD-PNL-UDMR decât Crin Antonescu.