Relația dintre Sorin Cârțu și Mirel Rădoi are o istorie fantastică, mult mai profundă decât cea de președinte – antrenor. În ciuda conflictului pe care cei doi l-au avut în primul mandat al tehnicianului pe banca celor de la CSU Craiova, aceștia au reușit să lase orgoliile la o parte și să revină la sentimente mai bune.
Acum, Sorin Cârțu povestește cum a ajuns Mirel Rădoi la Craiova, ca jucător. Actualul președinte onorific al alb-albaștrilor și-a asumat, la acea vreme, plata pentru aducerea lui Rădoi la Extensiv Craiova.
„(n.r. Eugen Mihăilescu a dezvăluit că Mirel Rădoi a fost adus la Craiova cu bani de la dumneavoastră) Foarte bine, așa a și fost. Așa a fost atunci situația să plătesc. Ei au avut și puțină reținere. Eu am zis că rezolv eu. Dacă e ceva pierd eu. Au fost 4 mii de dolari, pe care eu i-am dat.
Am avut încrede că pot reuși. Până la urmă i-am primit chiar în noapte de revelion, între 1999 și 2000. Mi-au umplut buzunarul. Practic în anul 2000 nu au intrat cu datorie la mine. Eu voiam, voiam să împărțim în trei, am împărțit de multe ori. Până la urmă au fost inspirați”, a spus Sorin Cârțu pentru sport.ro și Pro TV.