CCR a decis să respingă ca inadmisibile contestațiile depuse împotriva candidaturii lui Călin Georgescu

Nedelea Raluca
Foto: Facebook/ Călin Georgescu

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cele două contestații depuse împotriva candidaturii lui Călin Georgescu. Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații.

Reclame

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege. Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, scrie Digi24.ro.

Călin Georgescu și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale, ieri. El a fost însoțit de către liderul AUR, George Simion, dar și de câteva sute de susținători.

Ieri, imediat după ce Georgescu și-a depus candidatura, două contestații au fost depuse la Biroul Electoral Central, una din partea rectorului SNSPA, Remus Pricopie. Acesta spune că declarațiile și comportamentul lui Călin Georgescu sunt incompatibile cu valorile democratice.

O decizie ar urma să fie luată de Biroul Electoral Central în privința candidaturii lui Călin Georgescu, într-o ședință care va avea loc mâine. Abia după ce decide BEC dacă îi de undă verde sau nu lui Călin Georgescu vor putea să fie depuse, în adevăratul sens al cuvântului, asupra cărora să se pronunțe judecătorii CCR, mai arată sursa citată.

Reclame
author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol