Finanțare europeană pentru Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin

Jurnalul Olteniei

Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin va fi restaurat cu fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia. Proiectul are o valoare de aproape 30 de milioane lei.

„Astăzi, la sediul ADR Sud-Vest Oltenia, am primit procesul – verbal pentru predarea contractului de finanțare semnat deja pentru implementarea proiectului “CONSOLIDARE, REABILITARE ŞI RESTAURARE MUZEUL DE ARTĂ – DROBETA TURNU SEVERIN”. Perioada de implementare a proiectului este de 40 de luni, având o valoare de 29.283.173,40 lei. Este un proiect foarte important pentru Consiliul Județean Mehedinți și pentru mine, personal, cu atât mai mult cu cât au mai multe încercări de implementare și avem deja realizat proiectul tehnic, astfel că, în scurt timp, vom demara procedura de achiziție a lucrărilor de execuție. Suprafața imobilului se va reabilita, se va consolida și se va restaura, iar zona exterioară va trece printr-un proces de regenerare și amenajare peisagistică. Totodată, proiectul are o componentă importantă în ceea ce privește activitatea de digitizare a Muzeului de Artă prin fotografierea și prelucrarea profesională a fotografiilor colecției de icoane, a colecției de pictură, colecției de sculptură și artă decorativă, mobilierului și dotărilor existente. Scopul acestor activități este acela de stocare a fotografiilor obiectelor de patrimoniu în vederea dezvoltării unui website care să permită accesul online la patrimoniul digitizat printr-un tur virtual al muzeului. De asemenea, se vor contracta servicii de curatoriat în vederea pregătirii exponatelor și selectarea colecțiilor temporare, dar și modul de expunere al acestora. Mulțumesc conducerii și reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia pentru sprijinul constant în atragerea de fonduri europene pentru investițiile pe care le implementăm în județul Mehedinți”, a declarat Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți.

La rândul său, directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, a afirmat: „Acesta reprezintă un proiect important pentru județul Mehedinți dar și pentru regiunea noastră, care poate contribui nu doar la protejarea patrimoniului cultural local, dar și la stimularea turismului și economiei locale. Prin reabilitare Muzeul de Artă poate deveni un produs turistic sustenabil, care va atrage un număr crescut de vizitatori. Intervențiile finanțate vor contribui la revitalizarea unei clădiri cu valoare culturală și istorică importantă, păstrând în același timp legătura cu trecutul său, dar și îmbunătățind condițiile pentru vizitatori și utilizatori. Proiectul va sprijini, de asemenea, dezvoltarea turismului cultural în județul Mehedinți și promovarea identității locale. Acest contract se adaugă celor 5 contracte de finanțare pe care Consiliul Judetean Mehedinți le implementează in cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia, fiind astfel asigurate fonduri nerambursabile de peste 55 de milioane de euro pentru investiții precum infrastructura rutieră, medicală sau educațională”.

Distribuie acest articol