Cine va conduce PNL Vâlcea!

Niculescu Andi

Cel mai longeviv președinte al liberalilor vâlceni, controversatul deputat Cristian Buican, a declarat recent că nu va mai candida pentru un nou mandat de președinte al organizației județene.

Maestru al slalomului printre taberele liberale deputatul  este, de peste 15 ani ,lider de filială, a fost mai mult de 12 ani secretar al Camerei Deputaților și peste 10 ani vicepreședinte la nivel național.

La alegerile din 2024 liberalii au pierdut vreo 15 primari chiar înainte de alegeri. Apoi a urmat o perioadă neagră. Candidatura lui Ciucă la prezidențiale precum și aducerea forțată a doamnei Ligia Deca pe post de candidat la Senat a îndepărtat și electoratul stabil. Liberalii au pierdut în Vâlcea mandatul de senator în favoarea celor de la AUR dar și un post de deputat. La parlamentare dar și prezidențiale au luat bătaie în toate secțiile de votare din județ.

Aceste rezultate prefigurau cumva retragerea lui Cristian Buican. Beneficiar al unor afaceri de succes din domeniul industriei alimentare parlamentarul va avea, la finalul acestui mandat, o pensie frumoasă pentru prestigiasa-i activitatea didactică și încă una specială pentru multele mandate în care a trudit din greu în Parlament.

Cine va conduce însă liberalii vâlceni?

Este o întrebare care are deocamdată două variante . Se pare că Buican îl va susține ori pe fostul userist și deputat Ion Marian Lazăr ori pe unul dintre primarii tineri ai PNL asupra căruia are control.

Oficial se retrage, dar neoficial va încerca să facă jocuri încă ce puțin 3 ani.

Distribuie acest articol