Femeie lovită pe trecerea de pietoni, în Craiova

Delia Pătru
1 Min Read
Foto: IPJ Dolj

O femeie de 34 de ani, din Craiova, a fost transportată la spital, duminică, după ce a fost lovită de un autoturism, pe o trecere de pietoni din minicipiu. La volan se afla tot o femeie, în vârstă de 63 de ani.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

”Astăzi, 16 februarie a.c, ora 11.40, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Craiova.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că o femeie, de 63 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dr. Nicolae I Sisești, din localitate, ar fi surprins și accidentat o femeie de 34 de ani, din Craiova, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal”, potrivit IPJ Dolj.

Femeia de 34 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, conștientă și cooperantă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Distribuie acest articol