Cine l-a convins pe Vasile Mogoș să semneze cu CSU Craiova: „A fost foarte important”

Anghel Catalin
2 Min Read

Vasile Mogoș a oferit primele declarații, după ce a semnat cu CSU Craiova. Fundașul transferat de la CFR Cluj a fost adus în Bănie în ultimul moment, pentru că oltenii au avut dificultăți cu vizita medicală, dar și piedici din partea celor de la Dinamo. Bucureștenii au încercat și ei să obțină semnătura apărătorului, care a ales, în cele din urmă, să îmbrace tricoul alb-albastru.

După ce a ajuns la CSU Craiova, Vasile Mogoș a explicat și de ce a făcut această alegere. Fotbalistul spune că mereu a apreciat arena „Ion Oblemenco”, iar faptul că Mirel Rădoi este pe banca trupei din Bănie a fost un mare bonus.

Am ales Universitatea Craiova, pentru faptul că este o echipă foarte mare, are o istorie foarte importantă și a fost foarte ușor, după ce am luat legătura cu directorul sportiv Mario (n.r. Mario Felgueiras). Am vorbit mai mult timp cu el, iar asta a fost alegerea mea. I-am dat cuvântul meu. Am fost primit bine, în primul rând îi cunoșteam pe mai mulți jucători de la națională.

Cum să spun, abia aștept să joc împreună cu ei. (n.r. Cât de mult a contat pentru tine că ai fost contactat personal de Mirel Rădoi) A fost foarte important, pentru că l-am avut deja antrenor la echipa națională și m-a făcut să joc în preliminariile Mondialului. Am fost mereu un jucător care își bune un obiectiv, dar nu prea multe. Pe mine acum mă interesează să câștigăm contra celor de la Oțelul”, a declarat Vasile Mogoș.

Distribuie acest articol