VIDEO! Tânără sechestrată și bătută într-un pub din Craiova. Agresor, patronul

Nedelea Raluca
4 Min Read

UPDATE: Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

O craioveancă de 33 de ani a fost sechestrată și bătută într-un pub din Craiova. Vinovat ar fi chiar patronul localului, situat pe strada C.D. Fortunescu. Cei doi avuseseră o relație, iar în seara cu pricina, băuseră împreună cu o tânără de 20 de ani în local. La un moment dat, tânăra a plecat, lăsându-i pe cei doi împreună. Bărbatul ar fi încuiat ușa localului și ar fi agresat-o fizic pe fosta iubită, aceasta având nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale. Ea a reușit să ia legătura cu prietena care plecase, aceasta din urmă, anunțând Poliția. Faptele s-au petrecut în urmă cu o lună. Bărbatul a fost reținut acum, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său.

„Polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovirea sau alte violențe, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

În fapt, la data de 7 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de o tânără, de 20 de ani, cu privire la faptul că, prietena sa, de 33 de ani, ar fi fost agresată fizic de către fostul concubin și ar fi ținută împotriva propriei voințe într-o clădire din municipiul Craiova.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, în clădirea indicată de apelantă fiind găsită femeia de 33 de ani și bărbatul de 39 de ani, ambii din municipiul Craiova. Cu această ocazie, femeia le-a declarat polițiștilor că ar fi fost agresată fizic de către bărbat, iar în momentul în care a încercat să părăsescă imobilul, acesta ar fi încuiat ușa și ar fi ținut-o închisă împotriva propriei voințe.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și lipsire de libertate, fiind emis ordin de protecție provizoriu.

Ulterior, instanța de judecată a emis ordin de protecție pe numele bărbatului, pentru o perioadă de 6 luni, acesta având obligația de a nu se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de femeie, fiindu-i interzis orice contact cu aceasta, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod”, potrivit Subcomisarului de poliție Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Numai că bărbatul a încălcat ordinul de protecție, sunând-o de mai multe ori pe fosta iubită, în perioada 19-27 ianuarie, iar oamenii legii au descoperit și că a distrus micro-cardul SD pe care erau stocate imaginile video din incita clădirii, pentru a împiedica aflarea adevărului. Drept urmare, marți, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie acest articol