Mirel Rădoi a făcut un anunț îngrijorător pentru fanii celor de la CSU Craiova. Antrenorul spune că Alex Mitriță va pleca de la formația din Bănie, în vară, pentru că lui Mihai Rotaru îi va fi foarte greu să îl convingă pe mijlocaș să mai rămână. Vedeta alb-albaștrilor este într-o formă de excepție și sunt șanse foarte mari să primească o ofertă tentantă din străinătate.
„Sper să termine sezonul în ritmul acesta și e clar că la vară, și dacă vom vrea să-l mai ținem aici, nu putem. Eu l-am avut adversar și mi-a dat un gol incredibil în Arabia Saudită, chiar după meci i-am zis: `Te-ai găsit tocmai cu mine`. Mi-a dat un gol în vinclu din voleu, nici portarul n-a avut ce să facă.
L-am avut și la echipa națională, îl știu, am avut nenumărate discuții cu Gică Hagi despre el când l-am adus la națională, cum era la juniori. Cred că nimeni nu poate să-i conteste calitățile. Dacă o va ține tot așa, noi vom încerca să-l ajutăm pentru că este un jucător special”, a spus Mirel Rădoi.
5 milioane de euro este clauza de reziliere a contractului lui Alex Mitriță cu CSU Craiova. Mihai Rotaru ar da o adevărată lovitură, dacă l-ar vinde pe mijlocaș pentru această sumă. În anul 2019, oltenii l-au mai vândut pe jucător, cu 8 milioane de euro, în America.
11 goluri și 5 assist-uri în 22 de meciuri sunt cifrele lui Mitriță în această stagiune, în SuperLigă. Aceste reușite îl pot propulsa pe fotbalist într-un campionat puternic, poate în Belgia, Olanda sau Turcia. Astfel, el ar rămâne și în atenția lui Mircea Lucescu, pentru preliminariile Campionatului Mondial.
Dacă Alex Mitriță alege zona arabă, China sau, din nou, America, va fi greu ca selecționerul să îl mai cheme la națională, mai ales în condițiile în care Florinel Coman și Valentin Mihăilă joacă în Serie A.