Aeronava a decolat de pe Aeroportul Otopeni la ora 10.51, iar după câteva minute a cerut să revină la sol
Situație de urgență pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni! Două avioane au fost nevoite să revină la sol la scurt timp după decolare. Una dintre aeronave transporta 196 de pasageri, iar cealaltă 239. Incidentul a provocat momente de panică printre cei aflați la bord. Reprezentanții ISUBIF au intervenit prompt și au oferit primele declarații despre situație, potrivit Spynews.
Vineri, personalul Aeroportului Otopeni a gestionat o situație de urgență. Un avion care decolase recent din București, cu destinația Marsilia și având la bord 196 de pasageri, a solicitat să revină de urgență la sol la scurt timp după decolare.
Aeronava a decolat de pe Aeroportul Otopeni la ora 10.51, iar după câteva minute a cerut să revină la sol. Astfel, la ora 11.07 avionul cu 196 de pasageri a aterizat de urgență la sol. Au fost luate măsurile care se impun în situații de urgență, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri și medici. Pasagerii au fost evacuați de echipajul de zbor în siguranță. Motivul solicitării să revină la sol ar fi detectarea unor probleme tehnice la motorul avionului.
„Ca urmare a informării primite de la Aeroportul Otopeni (AIHC), privind existența a două aeronave cu probleme tehnice, care urmează să aterizeze, ISU B-IF a alertat toate categoriile de autospeciale necesare pentru acest tip de urgență, în sprijinul formațiunii de pompieri aparținând AIHC. Cele doua aeronave au aterizat, pasagerii si membrii echipajelor au fost debarcați și evacuați în condiții de siguranță, fără acuze medicale”, a transmis ISUBIF, conform hotnews.ro.
Al doilea avion a solicitat, de asemenea, să aterizeze de urgență pe Aeroportul Otopeni. Aeronava, care decolase din Budapesta cu destinația Abu Dhabi, avea la bord 239 de pasageri și s-a întors la sol după aproximativ două ore de zbor. Până în prezent, nu au fost oferite declarații oficiale privind motivul aterizării de urgență, însă se presupune că ar fi fost vorba despre posibile probleme tehnice întâmpinate de piloți.