Softronic anunță certificarea oficială a locomotivei electrice de 5100 kW, modernizată pentru CFR Călători. Uzina reparatoare din Craiova a câștigat un contract pentru modernizarea a 19 locomotive CFR Călători, finanțat prin PNRR.
”O nouă eră în transportul feroviar din România! Suntem mândri să anunțăm certificarea oficială a locomotivei electrice de 5100 kW, modernizată de Softronic, o inovație în domeniul tehnologic și al sustenabilității. Ce o face specială? Motoare de tracțiune asincrone – putere și eficiență la cel mai înalt nivel. Instalație de siguranță ETCS – pentru un transport mai sigur și mai modern. Certificare ONFR-AFER – standarde europene îndeplinite cu succes! Acest proiect este realizat în colaborare cu CFR Călători și finanțat prin programul PNRR. Softronic continuă să seteze standarde noi în industria feroviară, dovedind că tehnologia de vârf se poate dezvolta chiar aici, în România!”, scrie Softronic, într-o postare pe Facebook.
În luna februarie a anului trecut, locomotiva EA 229 a Depoului Brașov, fabricată în 1975 la Electroputere Craiova, a fost retrasă din circulație pentru modernizare.
Locomotivele pe care Softronic le modernizează pentru CFR Călători au fost dezvoltate inițial cu motoare electrice clasice, de curent continuu. Deși robuste și eficiente pentru standardele de atunci, acestea aveau nevoie de o actualizare majoră pentru a răspunde cerințelor tehnologice și de mediu din prezent, potrivit clubferoviar.ro
Procesul de modernizare a presupus, printre altele, următoarele operațiuni:
- Motoarele de curent continuu au fost înlocuite cu motoare asincrone de înaltă performanță, care oferă o eficiență energetică superioară și necesită mai puțină întreținere.
- Sistemele vechi de control au fost eliminate în favoarea sistemelor digitale avansate, care îmbunătățesc fiabilitatea și precizia operațiunilor.
Locomotivele Softronic destinate CFR Călători sunt echipate cu sistemul de siguranță ETCS (European Train Control System), un standard european ce garantează siguranța în rețeaua feroviară. Pe lângă aceasta, locomotivele beneficiază de:
- unități moderne de control al tracțiunii, care asigură o accelerare uniformă și optimizată;
- invertoare avansate, care convertesc energia electrică cu o eficiență remarcabilă;
- sisteme de frânare regenerativă, ce reduc consumul de energie și contribuie la un transport mai sustenabil.
Echipare modernă pentru siguranță și performanță
Locomotiva modernizată a fost supusă unor teste riguroase și a obținut certificarea din partea ONFR-AFER, pentru a se asigura că respectă toate cerințele tehnice și de siguranță impuse de reglementările naționale și europene.
Softronic a câștigat contractul pentru modernizarea a 19 locomotive electrice pentru CFR Călători, finanțat din PNRR. Semnat în decembrie 2023, contractul are o valoare de 100,68 milioane de euro.