Contabilii, magazinerii și chiar bucătarii vor păzi deținuții

Grosu Claudia

Florin Șchiopu, liderul Sindicatului din Penitenciarul Târgu Jiu, a anunțat că, începând cu 23-24 ianuarie 2025, angajații penitenciarului vor fi forțați să adopte măsuri extreme. Orele suplimentare vor fi efectuate de contabili, magazineri și chiar bucătari, conform Pandurul.

De asemenea, există posibilitatea ca elevii aflați în practică la penitenciar să fie implicați în aceste activități. Declarația reflectă nemulțumirile angajaților, care susțin că au ajuns la limita răbdării din cauza deficitului cronic de personal și a condițiilor de muncă tot mai dificile. În ciuda solicitărilor repetate către autorități, guvernul nu pare să fi luat măsuri concrete pentru a remedia problemele din sistemul penitenciar.

„Suntem hotărâți să ieșim din nou în stradă în număr mare. Să nu creadă că ne oprim aici. Nu mai putem să lucrăm în aceste condiții, iar soluțiile noastre sunt tot mai limitate. Să apeleze la alți angajați pentru orele suplimentare, chiar dacă aceasta nu este soluția corectă. Pe noi dacă nu ne plătesc corespunzător și ne-au tăiat din salarii, să nu se mai bazeze„, spune hotărât Șchiopu.

Reprezentanții angajaților din penitenciar avertizează că protestele vor continua, iar aceștia vor recurge la forme de manifestare și mai radicale.

Reclame
author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol