vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Mihai Rotaru predă puterea suporterilor la CSU Craiova

CSU Craiova este una dintre echipele cu cei mai mulți suporteri, în România. Totuși, jocul mai puțin bun și rezultatele oscilante din acest sezon i-au făcut pe olteni să intre într-o situație mai grea. Mulți dintre fanii alb-albaștrilor nu mai merg la meciuri, în timp ce o bună parte a spectatorilor ce încă se duc să vadă partidele pe stadionul „Ion Oblemenco” îi critică des pe jucători. Peluza Nord Craiova este singura parte a suporterilor care continuă să susțină necondiționat trupa din Bănie.

Astfel, Mihai Rotaru se vede nevoit să aplice diferite strategii de marketing, pentru a atrage, din nou, lumea la stadion. Chiar dacă are o întreagă echipă care se ocupă de aceste lucruri, patronul de la CSU Craiova încearcă măcar să le lase impresia fanilor că au și ei un cuvânt de spus și le cere părerea acestora, în probleme de marketing, cerându-le ajutorul în perspectiva meciului cu CFR Cluj.

Tu ești Șeful! Conduci Departamentul de Comunicare al Universității Craiova și sarcina ta este clară: duminică, trebuie să umpli „Ion Oblemenco“! Care ar fi mesajul tău de mobilizare, care ar fi acele fraze care să-i determine pe suporteri să fie alături de Știința, pe stadion, la o victorie care ne poate duce pe primul loc? Firesc, profesionalismul tău nu va rămâne nerăsplătit! Cele mai interesante și apreciate trei mesaje vor primi din partea noastră câte un premiu – surpriză”, este comunicatul postat pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Peste 200 de comentarii și peste 2000 de aprecieri a strâns acea postare, în doar o zi. Reacțiile au fost diferite, unele serioase, altele în care se făcea haz de necaz, dar și unele destul de originale.

Băieți,începeți și jucați fotbal si luptați precum o echipa! Asta se așteaptă de la voi! Luptați pentru titlu și pentru suporteri! Forța Știința!”, a comentat unul dintre suporteri, în timp ce altul a scris: „Ai probleme in viata? Sotia te supara acasa? Haide sa te suparam si noi, Duminica 1 Decembrie, lasa tuica fiarta si ceaunul cu fasole si hai sa iti pierzi 2 ore din viata , traind cu speranta in suflet ca leii nostri au o zvacnire de orgoliu si trec pe primul loc”.

Meciul cu CFR Cluj este extrem de important pentru CSU Craiova. Oltenii pot să urce pe primul loc în SuperLiga României și să restarteze serios lupta pentru titlu. Elevii lui Constantin Gâlcă sunt conștienți de acest lucru. Alex Mitriță spune că partida din Gruia va fi forte dificilă.

Va urma meciul cu CFR Cluj, care va fi foarte dificil, dar vrem să obținem și acolo victoria, pentru că jucăm acasă”, a declarat Mitriță, după meciul câștigat de CSU Craiova, pe terenul celor de la UTA Arad. Mijlocașul a încasat galbenul în minutul 74, în ultima etapă jucată, iar astfel, din cauza cumulului de cartonașe va rata partida cu CFR.

Mihai Rotaru a subliniat și el importanța meciului cu CFR Cluj, pentru că CSU Craiova trebuie să obțină o victorie, pentru a rămâne cât mai sus în clasament. Competiția este foarte strânsă în această ediție de campionat, iar orice punct poate face diferența, mai ales după intrarea în play-off.

Punctele sunt extrem de importante pentru că ar putea să ne schimbe cursul. Urmează un meci foarte important cu CFR. Aveam nevoie de aceste două victorii. Publicul va avea un factor important. Avem nevoie de o victorie pentru a fi acolo sus”, a declarat patronul trupei din Bănie.

CFR Cluj pregătește investiții masive

Între timp, patronul de la CFR Cluj anunță că va face investiții masive și nu doar în transferuri, la formația din Gruia. Ardelenii sunt și ei în lupta pentru titlu și vor să redevină o forță a campionatului intern, cu Dan Petrescu pe bancă.

În ianuarie încep construcțiile la academie. Am achiziționat un teren de 40 de hectare în Cluj, pe care se va construi baza sportivă. Vor fi 12 terenuri de antrenament și jocuri, va exista o sală de fitness, sală de mese și camere de dormit. O să schimb total strategia. Nu vreau să spun cât costă, dar este o investiție importantă. În primăvară vom avea acolo 800 de copii”, a spus Ioan Varga, potrivit Prosport.

Totodată, patronul celor de la CFR Cluj a anunțat că în iarnă va exista o curățenie în lot, însă postul lui Dan Petrescu nu este pus în pericol. 

Politica