vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

A murit omul de afaceri Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a încetat din viață, marți, la vârsta de 60 de ani. Acestuia i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran, județul Brașov, în timp ce se afla la masă împreună cu alte trei persoane.

A fost apelat numărul de urgență 112, însă medicii veniți la fața locului nu au mai putut să-l salveze, deși l-au resurcitat timp de 45 de minute. La ora 15.30 resuscitarea a fost încheiată.

Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, dr. Liviu Stelea, la sosirea echipajului medical, pacientul era în stop cardio-respirator.

„La ora 14,15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15,30 a fost pronunţat decesul”, a afirmat reprezentantul SAJ Braşov, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anca Alexandrescu, realizatoare tv, a confirmat vestea.

„Plâng pentru că aseară (luni – N.R.) mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima…înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat.

Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ…cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo…nu au reușit, din păcate. Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr Realitatea TV și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască. Este unul din oamenii care a simțit pe pielea lui ce înseamnă Statul Paralel. A început să povestească săptămâna trecută și plănuiam să facem o următoare emisiune care să prezinte documente. Din păcate, acum nu o să mai poată”, scrie digi24.ro

Silviu Prigoană s-a născut pe 22 decembrie 1963, la Gherla. A fost un om de afaceri și politician român, acționar principal al Rosal Grup și fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf T.

A fost deputat de București din partea PD-L, timp de un mandat.

A fost coproprietar și la Taifasuri FM, Manele FM, Jazz FM. Mai deținea și revista Taifasuri, firma Rosal Ortopedic și RTL (Romanian Television of America), precum și postul de radio Etno FM. Până în anul 2006 a deținut și revista săptămânală Fanatik, cu profil sportiv.

Silviu Prigoană a fost căsătorit cu Adriana Bahmuțeanu, cu care are doi fii, Mihai Maximus, 16 ani, şi Eduard Gabriel, 14 ani.

Silviu Prigoană mai are, de asemenea, doi băieți, Honorius, de 34 de ani, și Sivius, de 33 de ani, din căsnicia cu Veronica, prima sa soție. 

Din 2016, acesta s-a căsătorit cu Mihaela Prigoană.

„Sunt în stare de șoc, nu îmi vine să cred! Mi s-a confirmat că s-a întâmplat la Brașov, într-un restaurant, dar nu știu nimic altceva. Îmi pare extrem de rău, este tatăl copiilor mei, sunt foarte afectată”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru România TV.

Politica