În fața unor tribune pline, handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au jucat manșa tur a dublei cu Debrecen din Ungaria și au sperat într-un succes clar care să le ofere prima șansă de calificare în grupele Ligii Europene. Fătă Bent Dahl care și-a dat demisia din funcția de antrenor principal, vâlcencele au fost coordonate de secundul Poulsen și au făcut o primă repriză de senzație.
După aproape 20 de minute de joc, SCM avea un avans de cinci goluri, 13-8, apoi avansul s-a mărit la șase goluri, 16-10. La pauză a fost 20-15 și iubitorii handbalului prezenți în sala sporturilor Traian sperau ca lucrurile să meargă tot așa și în mitanul secund. Primele minute ale reprizei secunde au fost de coșmar pentru gazde și avantajul s-a topit: 23-23. Cu zece minute înainte de final unguroaicele conduceau la un gol diferență: 28-29. Finalul le-a aparținut oltencelor care s-au trezit din pumni și au câștigat în final cu 33-31. Calificarea se va juca peste o săptămână, la Debrecen și maghiarele pornesc cu prima șansă.