duminică, decembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Alex Mitriță, rezervă în prima repriză din Universitatea Craiova – Hermannstadt

Alex Mitriță a vorbit despre victoria Universității Craiova împotriva lui Hermannstadt, scor 3-1, în care a intrat în teren în a doua repriză, după ce a început ca rezervă. Aceasta a fost prima victorie a craiovenilor în campionat după o perioadă de peste o lună fără succes în Superligă. FC Hermannstadt a ajuns la 6 eșecuri consecutive în campionat, iar oltenii au ieșit din criza rezultatelor, cel puțin pentru moment. Mitriță, vedeta echipei, a declarat că nu este dezamăgit că a intrat pe parcurs, explicând că nu este încă 100% pregătit din punct de vedere fizic, conform Prosport.

Mitriță a oferit pasa decisivă la golul de 2-1 al Universității Craiova și a jucat un rol important și la ultimul gol al echipei, fiind un adevărat artizan al victoriei în fața lui Hermannstadt. Mijlocașul oltenilor a mărturisit că a trecut printr-o perioadă dificilă și își dorea ca atât el, cât și echipa sa, să depășească momentele complicate din ultima lună și jumătate.

„Importantă este victoria. Aveam nevoie de meciul ăsta. Suntem bucuroși că am câștigat și sunt bucuros că am jucat. (n.r. Ești dezamăgit că nu ai intrat de la început?) Mister știe foarte bine ce are de făcut cu echipa. Orice jucător își dorește să joace de la început. Sunt bucuros că am revenit. Nu sunt dezamăgit că nu am intrat din prima repriză. Și cu FCSB am intrat un pic greu. Ușor, ușor, voi fi la capacitate maximă. Mă bucură mult pentru Nicușor Bancu. Și Ovi și Ivan trebuie să marcheze. Avem nevoie de marcatori. Suntem împreună și sperăm ca la următoarele meciuri să dăm mai mult. Campionatul este foarte strâns. Cu două victorii ajungi acolo sus. Nu vrem să ne mai uităm în spate. Am avut seria aia negativă și vrem să o uităm cât mai repede”, a spus Mitriță, la DigiSport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alex Mitriță a continuat discursul și a pus prestațiile sub așteptări ale Universității Craiova din ultima lună și jumătate pe seama problemelor medicale ale lotului antrenat de Costel Gâlcă. De altfel, Mitriță a spus că este extrem de încântat de convocarea primită din partea lui Mircea Lucescu.

„Accidentările au avut un rol important pentru parcursul nostru. Vă dați seama că e foarte greu. Se accidentează unii, apoi își revin alții, și tot așa. Ne-au lipsit Anzor, Screciu, Bancu, jucători de echipă națională. Când lipsesc 2-3 titulari, se simte în joc. Plec bucuros la națională. Plec cu mândrie. Sunt bucuros că sunt din nou chemat la națională și că am constanță. Trebuie să învingem în ambele jocuri”, a continuat Mitriță, conform sursei menționate anterior.

Politica