miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Renaște tractorul 100% românesc. Investiție de peste 10 milioane de euro, la Craiova

Ruris vrea să reia la Craiova producţia de tractoare și demarează o investiție de peste 10 milioane de euro pentru noua fabrică de tractoare și remorci agricole.

Compania accesează fonduri prin programul Tranziție Justă 2021-2027, cu proiectul Fabricii de Tractoare și Remorci Agricole, scrie Ziarul Financiar.

„Suntem pe cale să ducem misiunea noastră, începută acum mai bine de 30 de ani, la un nivel superior, prin investiţia în linia de producţie de tractoare şi remorci, chiar aici, la Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Agricultura din România are nevoie de susţinere din toate direcţiile, iar noi, în calitate de producători locali, vom putea contribui şi mai mult la îmbunătăţirea productivităţii şi la creşterea calităţii vieţii celor care aleg să se dedice cultivării pământului.

Ne bucură oportunităţile oferite de fondurile europene datorită cărora consolidăm direcţiile noastre strategice de dezvoltare”, a declarat Cătălin Stroe, Fondator RURIS.

Cel mai important proiect al noii fabrici este un tractor românesc

Noua fabrică de la Craiova va funcţiona în cadrul platformei industriale MAT (fosta fabrică de maşini agricole şi tractoare), în care RURIS a investit deja din capitaluri proprii peste 30 de milioane de euro.

Primul şi cel mai important proiect al noii fabrici RURIS este tractorul fabricat la Craiova. Prototipul tractorului va fi prezentat de producător în cadrul târgului INDAGRA, desfăşurat la ROMEXPO, pavilionul B2, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2024.

Fabrica RURIS va fi dotată cu tehnologii de ultimă generaţie, procesele de producţie fiind digitalizate şi robotizate, urmărindu-se o productivitate cât mai mare a procesului şi o calitate înaltă, prin precizia execuţiei.

70% din energia necesară procesului de producţie va fi asigurată din surse sustenabile.

Proiectul de amenajare a fabricii de tractoare şi remorci agricole a început deja şi are o durată estimată de 12 luni.

Fondată în 1993 la Craiova de către antreprenorul Cătălin Stroe, RURIS Impex este o companie cu capital 100% românesc, specializată în producția și distribuția de mașini, unelte și utilaje destinate agricultorilor, peisagiștilor și tuturor celor care întrețin grădini. Portofoliul companiei numără peste 500 de produse.

În prezent, compania are un număr de peste 200 angajați și 500 puncte de vânzare partenere în România și în alte 20 țări europene.

Politica