miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Pavel Badea nu îi iartă pe elevii lui Costel Gâlcă: „Noi suntem campioni la găsit alibiuri”

Pavel Badea spune că oltenii sunt campioni la alibiuri. El nu crede că alb-albaștrii ar trebui să mai dea vina pe teren, pe arbitraj, pe vreme, pe suporteri au pe ghinion, atunci când pierd meciuri, mai ales contra unor echipe mai slab cotate. Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova este de părere că fotbaliștii antrenați de Costel Gâlcă trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor și să demonstreze că au valoare și merită să joace la CSU.

„Noi suntem campioni la găsit alibiuri, că n-a fost terenul bun, că a plouat… Când intri pe teren, ai aceleași condiții ca adversarul tău. Având în vedere valoarea jucătorilor, ar trebui să se fi adaptat condițiilor și să demonstreze că sunt echipa mai bună, ceea ce nu s-a întâmplat.

Terenul a contat, dar și Iași a jucat pe același teren. Nu ne putem lega doar de asta. Valoarea echipei e mai mare decât punctele din clasament, s-au făcut investiții destul de mari în echipă, condițiile sunt la superlativ, iar rezultatele întârzie să apară”, a declarat Pavel Badea pentru GSP.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După eșecul cu Poli Iași, jucătorii de la CSU Craiova s-au plâns de condițiile nefavorabile în care au fost nevoiți să joace. Costel Gâlcă a subliniat și el faptul că elevii lui au evoluat pe un teren inundat. Alb-albaștrilor nu le-a fost ușor nici cu Dinamo, pe un teren mai greu, chiar dacă au avut doi oameni în plus. În timp ce fotbaliștii nu pot să facă față pe orice suprafață de joc, Mihai Rotaru continuă să negocieze pentru noi transferuri.

Politica