miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Ambulatoriu de milioane euro, la Mihăești

Peste 4 milioane euro, din fonduri europene, va investi administrația vâlceană în construirea și dotarea unei noi clădiri de ambulatoriu la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Mihăești, după cum precizează președintele Consiliului Județean (CJ), Constantin Rădulescu.

Acesta a anunțat că acordul cu firma care a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a noului imobil a fost semnat. Valoarea contractului este de 2,5 milioane euro.

„Noul ambulatoriu al spitalului, reabilitat și extins cu un nou corp de clădire prin proiect, va beneficia de: 5 cabinete pentru specialitatea pneumologie, o sală modernă pentru efectuarea bronhoscopiilor, un spațiu pentru imagistică medicală, sală de tratament, dar și spații de așteptare prietenoase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul mai cuprinde și dotarea cu mobilier și aparatură medicală de ultimă generație, printre care și un computer tomograf”, a precizat președintele CJ Vâlcea.

Potrivit lui Rădulescu, noul ambulatoriu va putea primi până la 4.000 de pacienți anual.

Politica